Sometimes love really is a bitch

„She offered me what I had never found in my life with humans: constant, single-hearted, incorruptible, uncritical devotion, which it is in the nature of dogs to offer.”

My Dog Tulip e o cărticică scrisă de J.R. Ackerley în 1956. O romanţă adorabilă între un câine şi stăpânul său, animaţia asta a detronat uşurel Les Triplettes du Belleville de pe locul I al topului meu personal.

Filmul – orientat spre o audienţă adultă – a fost regizat şi animat de Paul Fierlinger, soţia lui desenând decorurile şi personajele. Ce e foarte interesant e că tot filmul a fost desenat de mână. (Nu pe hârtie, ci pe tabletă grafică, şi conţine 58,320 de planşe, cam 12 pentru fiecare secundă de film – zic asta pentru oameni ca 6f, desigur). Treaba asta conferă filmului o frumuseţe şi personalitate fascinante (cu acelaşi efect asupra mea ca şi scena cu câinele lătrând la tren din Les Triplettes, cumva cam ca atunci când mă piteam după fotoliu să mă uit la desenele de duminică-la-ora-4 înainte să-mi termin temele.)
Foarte direct şi simplu, filmul nu e o ficţiune realistă ci relatarea a (cei mai buni, spune el în carte şi în film) 15 ani din viaţa lui Ackerley, homosexual (declarat, foarte rar pe la vremea lui) care a ratat cu brio în a-şi găsi o pereche, dar care şi-a găsit cel mai bun partener de viaţă în câinele său, Queenie.

Combinaţia între umorul britanic sec, naraţiunea cu vocea blândă şi calmă a lui Cristopher Plummer (+ momente de tensiune => bancuri cu Sir şi John), fascinaţia pentru fluxul intestinal al câinelui şi atenţia intensă asupra detaliilor m-a făcut de câteva ori să sughit de râs, dar şi conferă filmului un realism zdrobitor.

Ştiu că pentru pentru iubitorii de animale va fi şarmant şi delicios, însă filmul e destul de explicit aşa că totuşi n-aş băga mâna-n foc şi pentru cei sub 12 ani.

Enjoy!