Greieri. Un caine latra in curtea vecinilor. Cineva da drumul la un televizor. Un pad si apoi imediat intra Jeff Beck cu degetele lui magice. Parul meu e zbarlit pe ceafa, dar pun asta pe seama drogului. Am ascultat albumul asta de mii de ori. Si nu exagerez. Este lansat in 1992, iar eu il ascult de prin ‘95. Iar in astia 15 ani care au trecut au fost cazuri in care l-am ascultat de mai multe ori pe zi, uneori de foarte multe ori. Tin minte niste excursii lungi cu trenul (gen Cluj-Bucuresti) in care am stat non-stop cu castile pe urechi fara sa schimb caseta (vai ce mic mi se parea walkman-ul atunci!).
Albumele pe care vi le-am prezentat pana acum erau pur si simplu chestii peste care am dat si mi-au atras atentia, albume care mi-au intrat in voie ca sa zic asa. Asta e un album esential.
Inregistrat in 3 ani, intre 1988 si 1991 (pe Wiki scrie ca 1992, dar pe coperta originala zice altceva) sub bagheta producatorului Patrick Leonard (cunoscut mai ales pentru fructuoasa colaborare cu Madonna) in 5 studiouri din Londra, unul din Bahamas si 4 din LA, albumul beneficiaza de prezenta unor personalitati importante din lumea muzicii – Steve Lukather, John Patitucci, Jeff Porcaro, Don Henley, ca sa numesc cativa. Jeff Beck este guitar-hero-ul de serviciu. Orchestra prezenta la unele piese este dirijata de Michael Kamen, la o piesa de John Dupree, iar corul este dirijat de Kenneth Bowen.
Booklet-ul este simplitatea intruchipata, cu versuri si numele participantilor alb pe negru si o poza de buletin cu Waters la final. Intr-un fel seamana cu outfit-ul lui obisnuit – auster si complet negru.
Albumul este inspirat de cartea lui Neil Postman, “Amusing ourselves to death”, aparuta in 1985, care trateaza tema alienarii prin mass-media si entertainment. V-o recomand si pe asta, stiu ca nu se gaseste la librarie, dar asa multe torrente au aparut…
Am auzit multe comentarii negative – Waters se repeta; Ce e asta? Un alt fel de Wall? etc. etc. Nu stiu sa raspund, poate asa e, desi “The Wall” este un alt album, tematica e diferita, chiar daca tot sociala, chiar daca razboiul face parte din ea. Seamana? Da, seamana, e scris tot de Waters, dar asta se numeste cel mult manierism. Parerea mea e ca a reusit sa spuna mai mult cu Amused, desi imi place Wall-ul la nebunie.
N-aveti decat sa-l incercati (daca n-ati facut-o deja), dar sa-mi spuneti si mie.
Foarte bun albumul, dar pentru perioada post PF, preferatul meu este The Pros and Cons of Hitchhiking.
Căutăm și ascultăm!
Caseta dublă cu The Wall a stat în casetofon 1 an, și în creierii mei mereu, de atunci încoace.
Unul din lucrurile care îmi plac cel mai mult la byron (în special la Dan, Clara și 6fingers) a fost secțiunea „Recomandări muzicale”, atât cele on-line cât și cele off-line. Așa am auzit și io de muzică bună.
Dan, daca vrei cartea si in format fizic – nu am inteles daca tu o ai sau nu, oricum ar fi, merita un loc in biblioteca unui fan Waters – incearca bookdepository.co.uk. Asta se intampla acum cateva luni, prin ianuarie-februarie. A costat aproximativ 8-9 euro. Dureaza cam o saptamana sa ajunga la destinatar, iar transportul este gratuit.
eu sunt ceva mai tinerel, prima data am ascultat amused to death live sarind din video in video pe youtube 😀 vreau vinilul acum.
Uite cum faceam eu proza fara sa stiu, apropo de mr. Jeff Beck! 🙂 Am albumul de pe-atunci, ’93 poate, dar pe 2 casete ‘made in Poland’, fara carticica/prezentare (Alex, if interested, give a shout! 🙂 )
Da, si eu parca prefer ‘Pros And Cons’, dar m-a… amuzat suficient si ‘Amused To Death’.
Luam, ascultam, sarumana de recomandare.
http://www.recombinantrecords.net/docs/2009-05-Amusing-Ourselves-to-Death.html
Eu sunt mai practic, asa…Am cartea pe kindle;) Cat despre vinil, mai incearca, Myke, deocamdata se gaseste doar second hand si la niste preturi… Pros and cons-ul este un alt album fain, iar albumele faine nu se anuleaza intre ele. Parerea mea. Mai mult ca sigur ca o sa-l recomand aici intr-o buna zi.
dane,o sa fiu cam off-topic,si imi cer scuze..insa am o intrebare: tot tu erai solist la formatia byron cea de dinainte de 2000? ca am prin pc cateva melodii de prin 98 sau cam asa ceva,si tare m-au pus pe ganduri 🙂
el e.
mersi frumos.
E ca o bere tare belgiana, de meditatie 🙂
unul din albumele vietii. il pui lejer langa „Dark side” sau „Animals” sau ” The Wall”,acelasi waters militant si schizofren si nu in ultimul rand genial. sunetul fenderului lui beck pe prima piesa e inegalabil,nu am mai auzit niciodata asa sunet de chitara…e singurul album care vreau sa inceapa incontinuu ca sa mai aud inca odata si inca odata chitara aia.:)
Salutare, lume buna! Frumos scris si frumos simtit, atit in articolul propru-zis cit si in comentarii. Am citit undeva pe net ca Waters ar trebui sa fie predat in scoli. Poate ca alta ar fi fost lumea cu asemenea disciplina predata la scoala, cine stie? Cred ca ar fi mai de folos ca in scoala se se inteleaga mesajul din „It’s a miracle’, decit tonele de informatie din lemn care le este bagata pe git copiilor…
„Dar side of the moon”, „Wish you were here”, „Animals”, „The Wal”, „Final Cut”… Ce muzica, ce versuri, ce oameni in spatele acestor extraordinare opere… Si cind ma gandesc la oameni, ma refer si la cei care apreciaza muzica celor de la Pink Floyd. Niste oameni speciali, cel putin pentru mine asa sint si asa o sa ramina. Salutrai tuturor, respect si bucuria de a fi impreuna, in jurul aceleiasi muzici, chiar daca fiecare in camaruta lui, departe unul de altul, dar atit de apropae citeodata, prin intermediul aceleiasi muzici pe care o ascultam, din cind in cind, cu atita placere. Shine on, tuturor prietenilor mei ascultatori de Pink Floyd!
Corect spus! Chitara lui Jeff Beck e senzational.Waters isi alege minutios colaboratorii.Nimeni nu-l poate inlocui pe Jeff.Ascultati Mother in 2010 la concertul din Anaheim.G.E. Smith incearca si reuseste ceva asemanator cu Beck,dar totusi Jeff face ca albumul Amused sa fie cel mai bun album a lui Waters.Ascultati pe Jeff Beck in soundtrackul Frankie’s House muzica de film si o sa dati seama cine e tipul.
[…] Există destule polemici despre cel mai important, mare sau bun album Pink Floyd. Unii zic Animals, alţii The dark side of the moon, Wish you were here sau chiar The final cut. Mai sunt unii care spun The Wall. Printre ei mă număr şi eu, deşi îmi plac la nebunie aproape toate. Cred că discurile pe care le-am înţeles cel mai puţin sunt cele din perioada imediat următoare după despărţirea de Syd, spre exemplu A saurceful of secrets (care conţine şi piese de-ale lui) sau Ummagumma. Deja Atom heart mother intră la categoria capodopere. Îmi plac foarte mult şi două discuri solo ale lui Roger Waters – The pros and cons of hitch-hiking şi Amused to death, ba chiar pe acesta din urmă îl consider superior Wall-ului. Am scris despre el aici. […]
Buna!Am ascultat pentru prima oara acest senzational album in 1992 la radio pe postul Radio 3 Romania Tineret (actualmente radio 3 net Florian Pittis ) in emisiunea Pittis Show!
Imi amintesc cuvintele lui Florian Pittis „dati radioul mai tare!” .Si l-am dat … si tot dat … si cumparat pe vremea aceea caseta,apoi cd-ul. Si eu l-am ascultat de mii de ori.Si cred ca a depasit orice altceva ce a compus inainte dar nu a fost la fel de mediatizat (ca de ex. The Wall ).
Este albumul meu preferat! Totul este la superlativ! Iar cuvintele chiar de le-as gasi ar fi de prisos.
Pot sta sa ascult acest album chiar si azi la 21 de ani de la lansare iar si iar zile la rand si nerabdator sa-l ascult de la inceput cand se termina si iar si iar.. mereu!
Un album de diamant!