Autobiografia lui Nicolae Ceausescu

Un film artistic de montaj de Andrei Ujica. Il stiti, a scris, alaturi de Serban Foarta, versurile unei piese de pe Perfect 🙂
L-am vazut abia acum, destul de tirziu.
Cred ca e un film care trebuie vazut, mai ales de catre cei care sint prea tineri sa fi prins vremurile alea, dar si de catre noi, cei care se pare ca uitam iresponsabil de repede (cel putin asta ne spun sondajele de genul asta)
Documentarul e de fapt un colaj nu prea cronologic de filmari cu si despre Tovarasu’ si Chimista, spunind o poveste prin alegerea si montajul lor. Poate cam lung – are cam 3 ore – dar cu siguranta nu plicticos. Probabil toate evenimentele importante apar, oricum, multe sint absolut memorabile, chiar daca le-ai vazut deja: vizita la Kim Il Sung, discursul lui Constantin Pirvulescu la Congresul al XII-lea al PCR, Regina Elisabeta, Nixon etc.
Multe filmari nu le vazusem inainte. Probabil nici nu au fost difuzate vreodata, fiind de amator, o parte din ele fara sonor. Ce i-as reprosa este lipsa unor explicatii, fie ele chiar si scrise pe deasupra. Citi stiu cine e nenea X si de ce scena aia e hazlie ? Cine il recunoste pe Iliescu ? (in final e o lista lunga cu „actorii”, in propriile roluri 🙂 Dar asta e o AUTObiografie, si Ceausescu isi aminteste doar ce vrea el, totul e bine si zimbitor, iar el e adulat neconditionat de popor, academicieni si scriitori deopotriva, dupa cum se poate vedea.

Cred ca Autobiografia e facuta pentru generatia noastra, dar nu pot sa nu ma intreb in ce masura tinerii (sau strainii?) vor intelege tragicomicul situatiei. Vedem vizitele de lucru in alimentare care gem de cirnati si costita – imi amintesc perfect muntii de conserve de peste oceanic si de nimic altceva din oraselul meu provincial, plus portia de banane verzi anuala lasata la copt pe dulap. Basca crevetii vietnamezi pisati, plus coada la lapte la 5 dimineata, la butelii – pazind cu o zi inainte pietroiul care intruchipeaza butelia care nu venise inca, uleiul pe cartela, piinea pe cartela). Vedem fabrica de piine, vedem ctitorii marete, vedem manifestatii cu cartoane-pixeli pe stadioane. Si nu pot sa nu ma gindesc ca e un film pe care nu-l pot aprecia cu adevarat decit cei care l-au trait deja (si, as adauga, cei care l-au vazut suficient de putin cit sa mai suporte 3 ore din el).

O fereastra in timp catre o alta Romanie, fara reclame, cu putine cabluri si bulevarde bucurestene aproape postapocaliptice si cu exact acelasi popor.
Halucinanta e sincronizarea aproape telepatica a 5000 aplaudaci in Sala Palatului sustinindu-l pe Ceausescu atacat de Pirvulescu (si asezindu-se brusc jos si intepenind in acelasi complet sincron – m-a dus un pic cu mintea la borgi. Hive mind). Halucinante sint pregatirile nord-coreenilor, cu cintec popular romanesc inclus. Din pacate pt Ceausescu, n-a reusit sa-i bata pe coreeni la fast, oricit s-a straduit. La fel de halucinant e pupincurismul generalizat si, foarte probabil, sincer.
Ma intreb cit stia Ceausescu de fapt din ce se intimpla, atit timp cit vizitele ii erau atit de atent orchestrate, navigind intr-o perpetua bula roz, intr-un sistem autosuficient. Filmul il umanizeaza cumva, oricum, demonizarea tot are loc de 20 de ani incoace, si imaginea de cizmar idiot agramat are un pic de iz de propaganda noilor comunisti care i-au urmat. Si ii tot urmeaza.

Intrebarea pe care nu vreau sa mi-o pun este insa „meritam mai mult ?”

Cred ca trebuie sa ne asumam trecutul si sa incercam sa-l si cunoastem. Sigur, Autobiografia poate fi oricit de tendentioasa o vrea regizorul, si nu poate tine loc de istorie.
Dar macar asa risti sa mai afli cite ceva.

PS: Battle LA – nu cred ca am vazut un ceva mai prost in ultimul an. De-a dreptul vomitiv. So bad, it’s not even good.