There and back again 2

Pe masea

Nu au o bucatarie specifica, oricum gasesti si restaurante italienesti, frantuzesti si chinezesti si thai… surpriza mare a fost cind am trecut pe drum intr-un orasel pierdut pe linga asta.

In general portiile sint absolut gigantice, maninci un sfert si te saturi. Probabil ca pentru americani.

Oricum, bucataria e mai buna ca la englezi, dar nu excelenta, cu unele exceptii, desigur. Supele au in general ingredient dovleacul. Sau cocosul. Dii, Cocos !

Pui nu prea au, in general la restaurant mielul e de baza, dar si vita sau vinat (venison) si fructe de mare. Am incercat de toate, puiul n-are nici o legatura cu ce mincam aici, chiar nu mi-a placut (probabil pentru ca e natural si nu e hranit cu fosfati, fosfatul da gustul), pe oaie si peste eu nu pun gura, dar vita si vinatul au fost un deliciu. La fel, nici o legatura ce ce-i la noi: vita hranita cu iarba verde in semisalbaticie – un fel de vita argentiniana, miam miam ! Frageda si moale, medium rare, mama ce foame mi-e. La fel caprioara, cu un gust salbatic si la fel de frageda. Sos de brinza, sote de morcovi si 3 kile in plus.

Dimineata se maninca serios de tot, in general d-astea grele inecate-n bacon si multe fructe decojite. Fructele au un gust absolut divin, fara exceptie, nici o legatura ce ce luam de la supermarket. Am mincat prima banana adevarata din viata mea, se topeste in gura. Cirese, capsune, ananas, kiwi, 3 feluri de pepene, piersici decojite si inca niste chestii mai greu de identificat.

Piinea e nasoala, fac in general toast. Mai fac si un fel de clatite mici si zdravene, ca un fel de burete pe care pui unt. De fapt cam pui unt pe orice, dupa ei. La foietaje nu se pricep, ca si la noi, nu am gasit nicaieri un croissant decent. Cafeaua e proasta de regula, dar aia de la Hong Kong era de-a dreptul ingrozitoare.

Prajiturile au fost cam fara exceptie excelente, in schimb.

Vinul si berea sint printre cele mai bune pe care le-am baut (vinul sigur e cel mai bun). Am incercat cite cel putin un vin pe zi, nu am gasit unul care sa nu fie extraordinar. O particularitate care ii oripileaza pe francezi: toate sticlele de vin sint cu dop cu filet, nu exista dopuri de pluta. Au o gramada de beri locale cu tot felul de gusturi interesante – nu sint toate identice ca la noi. Am incercat ieri o Stella care mi s-a parut Dero lichid prin comparatie.

Fara exceptie, la orice restaurant, ti se da un pahar de apa chioara inainte de orice. Deja se uitau ciudat cind refuzam de fiecare data.

In absolut toate localurile ai optiune de mincare „gluten free”. Cica pentru alergii. N-am auzit de asa ceva la noi, probabil inca vreo obsesie americana de tip sugar free.

In vreo 3 locuri unde am fost in vilele unde eram cazati exista un bar/vinoteca nesupravegheat de tip „iei ce vrei si lasi bani in cutiuta”. Sigur n-au avut multi clienti romani.

Fauna

Sint 4 milioane si un pic de insi (din care un sfert in Auckland) si 2.4 mil de turisti pe an pe un teritoriu cit al Romaniei, dar concentrata diferit pe zone, majoritatea in nord. Evident asta inseamna o pustietate intensa pe alocuri (sudul extrem, Fiordland, e complet pustiu).

E un amestec de rase, tipele sint mult mai atractive decit englezoaicele, toate blonde. Sint si o gramada de asiatici.

Maori, populatia bastinasa: 15% din populatie, 50% din delicventa. Asta-mi aminteste de o alta minoritate.

Cultura Maori e, din cite am vazut, parte integranta a culturii lor. Se invata ambele limbi in scoala, majoritatea numelor geografice sint maori – Aotearoa e numele tarii – imnul se cinta tot in ambele limbi, exista canal tv in maori si in general convietuiesc pasnic, aparent sint mindri de cultura lor hibrida – nu stiu sa mai fie vreun exemplu de genul asta undeva. Sper ca nu am inteles gresit. Maori sint usor de recunoscut, au trasaturi polineziene, multe tatuaje, inclinatie spre obezitate si cuvinte cu multe vocale. Un mic exemplu:

… si probabil ceva mai multi muschi in limba. E incredibil ce viteza au cu limba – am asistat la o haka de bun venit , sint imposibil de imitat ( si in acelasi timp incredibil de funny, oarecum in contradictie cu scopul initial, de a speria adversarul – imi imaginez ca primii englezi veniti s-au tavalit de ris si maori i-au mincat, vexati). Credeti-ma, am incercat.

Cred ca Gene Simmons e Maori.

Ce e frapant si frustrant pentru un stresat de Bucuresti e ca neozeelandezii sint extraordinar de relaxati. Nu par a avea nici o treaba, zimbesc pe strada, zici ca au fumat. Cel mai tare a fost cind intram in buda si aia care faceau pipi imi zimbeau. Ori sint relaxati, ori am fata de gay.

Vinzatoarele, ospatarii si in general astia care au de-a face direct cu turistii sint si mai si.

In stil Larry David, cu cit zimbeau astia mai tare ma enervau mai mult. Pai cine se cred ei sa zimbeasca la mine ? Ha ? Eu nu pot sa zimbesc pe strada. Nu pot si pace. Nu-mi vine. Doar pe scena. Gratie (si) voua.

Multi umbla desculti, si in general par mult mai invatati cu frigul, ii vezi in tricou si pantaloni scurti in timp ce mie-mi dirdiie hanoracul pe mine.

Exista comunitati de hipioti, de-aia adevarati, desculti, nespalati, flori in par si marar pe picioare, au naturel. Interesant e ca sint stabiliti in zone rurale cu fermieri ultraconservatori, care se pare ca nu au nici un fel de probleme cu ei. Cred ca asta e o trasatura definitorie pt kiwi (asa se autodenumesc neozeelandezii): toleranta.

Foarte putini fumeaza. Sau poate ca nu exista locuri de fumat. In orice caz, nu am prea vazut fumatori, si mai ales nu am vazut chistoace peste tot. Exceptional. Ma scoate din minti cind vad oameni de altfel educati aruncindu-si chistoacele oriunde. Doar sint biodegradabile, nu ? Nici macar.

Pitipoance n-am prea vazut, dar au si ei cocalarii lor. Peroxidati.

Mens sana in corpore mentosano

Populatia e mult mai activa decit la noi (bine, asta se intimpla cam peste tot in tarile civilizate), foarte multi biciclisti, joggeri, toti fac sport. Sportul national e rugby, dar se joaca si cricket, si fotbal, si un fel de curling care se cheama bowling dar nu e – in fiecare orasel e cite un teren cu postav verde – jocul seamana cu pétanque-ul francezilor, e cu bile sferice si se joaca pe distante mult mai mari.

Sint multi surferi – oceanul e foarte agitat, asa valuri nu am mai vazut, nu am facut baie deloc, mi-a fost efectiv frica de curenti.

Hikingul/trekkingul e foarte prizat, si toate traseele sint ultraamenajate, de la poduri suspendate la pasarele de lemn acoperite cu plasa de sirma sa nu aluneci. In general amenajarile turistice sint extensive, in multe cazuri chiar prea de tot. Unele zone sint facute prea accesibile. Noroc ca destinatia nu este. Probabil ca ar fi omor.

Multi batrini foarte sportivi, autocare intregi de mosi si babe care ma fac la urcare.

Queenstown e capitala mondiala a sporturilor extreme. Faci orice acolo, de la parapanta la jetski la bungee la ski extrem.

Un lucru regret: n-am avut ocazia sa fac scufundari in padurile de kelp. Macar le-am vazut.

Imobiliare

Nu au blocuri decit foarte putine, doar in centrul oraselor mari – si sint exclusiv sedii de firme. Toata lumea sta la casa, asa ca orasele se intind pe kilometri si kilometri, din aer Auckland e interminabil, tot orizontul e numai case, si desi e un oras de doar 1 milion si ceva de insi, e mult mai mare decit Bucurestiul ca suprafata (are vreo 500 km patrati doar zona construita). Aproape toate casele au doar parter, unele au etajul 1, nu mai mult. Si foarte foarte multe sint extrem de frumoase.

Singura inalta e Sky Tower din Auckland – 328 m, teapa lor cu cartof, cea mai inalta cladire din emisfera sudica, cu o panorama imbatabila de 80 km in jur.

Wellingtonul, ca si Washingtonul, e o capitala care nu e orasul cel mai important al tarii.

Multe orasele mici arata cam cum imi imaginez oraselele americane mici din centrul Statelor: foarte linistite, unde toti se cunosc si mai trece din cind in cind cite o masina.

<< Episodul 1
Citeste in continuare >> Episodul 3