In 1998 mergeam la un moment dat pe la Universitate si am vazut un afis. Am stat cred vreo 10 minute in fata lui, cu parul zbarlit pe ceafa si ochii umezi. Robert Plant si Jimmy Page lansasera un album impreuna si faceau acum un turneu mondial, care trecea si prin Bucuresti. Cele doua legende au cantat la Polivalenta, iar pentru mine a fost pana de curand cel mai important concert la care am fost (anul asta am fost la Waters, deci s-au mai schimbat un pic lucrurile). Acum cativa ani a venit din nou Plant la Bucuresti, cu o trupa tanara de data asta, si am fost deasemenea prezent.
Vocalistul Robert Plant, chitaristul Jimmy Page, impreuna cu basistul John Paul Jones si tobarul John Bonham, zis “Bonzo”, au fost in anii ’70 Led Zeppelin, cea mai mare trupa de rock’n’roll a deceniului respectiv. S-au despartit dupa moartea tragica a lui Bonzo (care a urmat exemplul dat de inaintasi si s-a asfixiat in somn cu propria-i voma, dupa ce bause o gramada de vodka). De-a lungul celor 11 ani de cariera au lansat opt albume. De obicei ascultatorii de Zep pun accentul pe primele patru, sau, dupa caz, pe primele cinci. Sunt unii care spun ca puritatea primului nu a fost nicicand egalata, altii care zic ca al patrulea (cel cu Stairway to heaven) este apogeul. Mie personal cel mai mult imi place al treilea, desi cumva imi plac foarte mult toate.
Inregistrat in mare cu The Rolling Stones Mobile Studio, dar si in Island Studios si Olympic Studios din Londra, mixat de Andy Johns, ajutat pe alocuri de Terry Manning, exceptand “Gallows Pole”, mixata la Electric Lady din New York impreuna cu celebrul Eddie Kramer (sunetistul lui Hendrix), produs de Jimmy Page si masterizat de Paul Richmond, Led Zeppelin III este un album esential , o amestecatura de hard rock cu folk, muzica traditionala si blues care suna inca foarte bine, foarte proaspat, in ciuda modelor care s-au invartit in jurul nostru in cei 41 de ani care au trecut de la lansare.
In editia princeps (pe vinil, evident) coperta principala are niste gauri, iar prins in interior este un disc de carton cu multe imagini, care poate fi rotit astfel incat poti schimba imaginile care se vad prin pomenitele gauri. Designul este facut de Zacron. Eu nu am editia princeps, in schimb am editia japoneza pe CD (remasterizata de Page impreuna cu George Marino la Sterling Sound), care imita fidel editia princeps, asa ca ma tot joc cu rotita.
Sa-mi spuneti daca v-a placut.
daca toate merg bine pe ebay, saptamana viitoare va trebui sa fac un drum pana-n oraselul lui Shakespeare sa ridic cateva zeci de viniluri, inclusiv primele trei Zeppelin-uri. Daca la Pink Floyd poti vorbi de trei perioade diferite muzica (Barrett, Waters si Gilmour), la Led Zeppelin – putin fortat – sunt doua: Page si Jones. De la Physical Graffiti Jones a inceput sa aiba un rol din ce in ce mai important in productie si aranjamente, Page ocupandu-se mai mult de Swan Song, cocaina si minore.. Dar cred ca, spre deosebire de Rolling Stones, au suficiente albume incat sa nu para deplasat cand spui ca-ti plac toate. Iar mie imi plac toate, absolut toate albumele si piesele lor.
Si oricat de mult l-as detesta pe Mr. Plant pentru refuzul lui de a mai canta cu Page&Jones, imi place foarte foarte mult ce a facut/face solo, in special din 99′ incoace. Concertul din 2007 a fost primul mare concert la care am mers si cred ca este preferatul meu. Iar Strange Sensations au fost foarte tari atunci.