Pentru citiva ani din viata mea, gen liceu-facultate, Vai = God. Acum m-am lasat de dumnezei, dar am in continuare un mare respect pt el (contrar majoritatii fostilor mei „idoli”). Nu l-am vazut live din 1999, cind a cintat la Sala Palatului impreuna cu o gasca senzationala de muzicieni (intre care Mike Mangini, celebru in lumea noastra, a muzicantilor interesati de asa ceva, probabil mai putin pentru altii – a, ba nu, Mangini a fost tobosarul de la Extreme si Annihilator, deci e mai cunoscut).
Azi l-am vazut si ascultat la Polivalenta. Vai deja e mult mai bine cotat decit atunci, si mi se pare ca inevitabil s-a pierdut ceva din intimitatea muzicii lui. Mai ales intr-o hala impersonala cum e Poli. A venit cu mina-n fund, aici il asteptau o orchestra simfonica + dirijor si o trupa de rock, gata pregatiti toti. Sigur e mult mai ieftin decit orice altceva, dar nu stiu, parca prea toti cinta cu orchestre simfonice cind depasesc un anumit nivel. Mie mi-e dor de showul ala dement si de muzicienii aia absolut extraordinari si de rock nene, fara viori si fanfara.
Felicitari celor de pe scena si mai ales lui Marcel, care a batut senzational. Sunetul a fost foarte prost jos unde am stat la inceput si doar mediu-prost sus de tot unde am ajuns, dar sint constient de dificultatile enorme in a face Polivalenta sa sune cu o orchestra simfonica si chitaristi. Pe de alta parte, l-am vazut acum 2 luni pe Sting la Arnhem intr-o sala de 35000 locuri, tot cu orchestra simfonica, si totul a sunat dumnezeieste. Dar na, sint niste ani-lumina intre Arnhem si Bucuresti.
Cu toate astea, a fost un spectacol extrem de impresionant, ireprosabil cintat, Vai are acelasi control supraomenesc al instrumentului pe care-l stiam, ce sa mai, clasa de clasa.
Dar eu ramin la concertul din 1999. Nostalgii adolescentine, probabil.
Oare va exista un byron cu orchestra ? :))
Prin ’99 vrei sa zici aprilie 2000 🙂
Foarte fain shoul ala, Mike Keneally (Zappa, Ulver etc.) era si el pe acolo si se spargea in figuri la clape si chitara – in dueluri cu Vai – iar Mangini rupea stilul. Sting cu orchestra simfonica nu suna bine din punctul meu de vedere (Symphonicities mi se pare lugubru), de Vai nici macar nu sunt curios. As prefera un album nou – si bun – ceea ce nu s-a mai intamplat de la Ultra Zone incoace.
„oare va exista byron cu orchestra” dacă va suna ca Vai … mai bine nu. Încă un semn că a fost un concert de doi lei, a cântat aceeaşi piesă de două ori, ca la nuntă. Ce m-a nedumerit pe mine a fost faptul că era multă lume.
De data asta n-am fost la concert. In 2000 mi-a placut foarte mult, insa asta vara cind l-am vazut la Brasov mi s-a parut ingrozitor de prafuit. E adevarat ca nu se poate spune ca ala a fost un concert, dar ceva mi-a lasat un gust foarte amar.
@uroboros: Mie mi-a placut si Real Illusions, dar sound theories…
Nu stiu de ce tineam minte ca era 4 iulie 1999. M-am prins acum ca 4 iulie vine de la Dream Theater, dar era 2002. Na, showul cu Sardinas de la Sala Palatului, nu cred ca a mai fost altul.
Dada, Kenneally cu soloul chitara-clapa simultan.
Mie imi place ce a facut Sting ca show, probabil ca discul audio mai putin, dar imi iau sigur blurayul Live in Berlin. Cea mai spectaculoasa si misto orchestrata a fost Moon over Bourbon Street cu bandoneon si teremin – dintii de vampir mai lipseau. Iar London Symphony Orch sint cam cei mai tatici din lume.
@neagrigore: pai na, atit au putut pregati in timpul dat. Oricum concertul a fost foarte scurt. Oricum mai bine ceva de doua ori decit deloc – in plus prima oara fusese problema aia cu cablul scos.
@mary: Ala nu era un concert, era un ciubuc. Dar de cintat a cintat bine, sa recunoastem.
Deci asa, o sa caut Moon over Bourbon st., ca nu e pe album si e cam piesa mea preferata de la dumnealui.
tocmai ce v-am auzit pe radio cultural cu „blow up my tears”
oooo, pe cultural nu cred c-am mai fost (cu exceptia emisiunii lui Partos) ! Multumim de notificare !
Partos e pe Actualitati, iar pe Cultural aveti prieteni, stiu eu… 🙂 Si mai sa cred ca ati mai fost… verificam!
I stand corrected.