O chitara dezacordata, o muzicuta isterica si o voce dogita. Ingredientele perfecte pentru saltul spre cosul de gunoi. Si totusi. Un mare feeling si versuri superbe. Un album fara de care muzica ar fi fost cu totul altceva.
In ’63 trupele de rock’n’roll cantau piesulici pentru pustani si mai ales pustoaice in care dragostea era singurul element constitutiv, iar lumea era roza si inocenta. Versurile erau tampe si oricum nu prea contau. Si brusc apare evreul asta nenorocit vorbind coerent despre razboi si nedreptate. Si despre dragoste, dar la un cu totul alt nivel. “Freewheelin’ Bob Dylan” a schimbat viziunea lirica a intregii lumi muzicale de dupa el. Daca nu ar fi existat, Pink Floyd-ul ar fi cantat probabil numai blues, iar ultimul album Muse s-ar fi numit The Romance.
Daca nu l-ati ascultat pana acum, nu-i bai, nu e niciodata prea tarziu. Dar trebuie. Lasand chiar la o parte ideea ca e o bucatica de istorie.
dan
Where hunger is ugly, where souls are forgotten,
Where black is the color, where none is the number
zici ca-s versuri de pe Forbidden Drama 😉
Recunosc, n-am început (încă) o campanie serioasă de însușire a muzicii lui Dylan. Dar, din ce am ascultat (mostly hits), mi se pare destul de greu de digerat din prima, din a doua, și chiar și din a treia 🙂 Anyway, orice muzică se poate digera în trafic, bară la bară. Atunci e timp pentru orice 🙂
Interesant este ca si voi faceti acelasi lucru. Tot timpul am apreciat artistii care pot sa creeze muzica diversa , gandita , simtita , cu mesaj . Artisti care prin ascultarea unui album iti creeaza toate feeling-urile posibile, si care transmit ceva cu adevarat ( o stare de spirit sau o invatatura).
Pacat ca muzica de acest fel nu este promovata . asta probabil si datorita cererii de muzica de duzina , de indobitocire , destinata clar gandirii de masa. Sper sa ramaneti la fel…
Respect si viata lunga Byron!
PS…nice blog.
Eu intotdeauna l-am vazut pe Dylan ca pe un poet care a ales o alta modalitate de exprimare decit cea clasica. Cred ca la el versurile sint mult mai importante decit muzica (oricum ca abilitati nici nu exista termen de comparatie). De-aia nici nu ma mir ca Andries e mare fan Dylan.
Apropo, Andries a scos un album cu coveruri Dylan adaptate in romana – Alb-negru, chiar acum citeva luni a fost reeditat in varianta remasterizata. E fascinant sa vezi cum (si ca!) pot fi potrivite versurile respective in romaneste.
6f
Mersi de pontul cu Andries.
as mai adauga un pont: filmul I’m Not There, o dementa pseudobiografica cu mai multi actori de mare clasa, intre care o surprinzatoare Cate Blanchett, jucind cite o fateta a lui Dylan.