No man's land

Am ajuns cândva după prânz, cu privirile înceţoşate, târşâindu-mi sandalele prin scoicile năbădăioase. Faleza pustie se deschidea aici într-o plajă mult mai lată, ce îmi dădea o senzaţie de libertate pe care în partea cealaltă n-o simţisem. Cu ultimul strop de energie am luat-o agale pe buza mării ca să-mi găsesc gaşca din cartier.

Băusem toată noaptea cu un amic, iar dimineaţă la prima oră luasem trenul, în care nu mai erau locuri, aşa că stătusem cele câteva ore în vagonul restaurant, trăgând de nişte alte beri. La un moment dat pusesem capul pe masă, dar chelnerul mă atenţionase imediat că nu mă aflu într-un vagon de dormit. Asa că dă-i… si luptă… Dar ce conta? În ziua aia primeam o nouă distincţie – deveneam major.

Pâlcurile de corturi se îndoiau sub vântul neostoit. Timpul părea că se oprise în loc. Se auzea doar marea, rostogolindu-şi valurile peste gândurile mele. N-o văzusem de vreo zece ani, poate mai mult. Undeva în larg, umbra unei epave se înălţa ca un martor mut al capriciozităţii ei.

Mi-era o foame de aş fi mâncat şi pietre. Aveam o bancnotă de 50000 care nu-mi folosea la nimic în pustiul ăsta. În 2 Mai stătusem un pic la Nudi Bar, dar nu aveau nimic de mâncare. Ar fi trebuit să încerc în sat, poate aveam mai mult noroc, dar mă grăbisem să plec spre Vamă să-mi caut prietenii. Şi aici se profila un sătuc pe lângă şosea. Sigur aveau vreo mâncătorie.

Mi-am găsit gaşca bălăcindu-se. Habar n-aveau că o să apar şi eu, dar m-au primit cu braţele deschise, chit că n-aveam de niciunele, nici măcar sac de dormit, darmite cort. Aveam în schimb o chitară veche, bulgărească, pregătită pentru năzbâtii cântăcioase. Sub umbrarul improvizat din câteva beţe şi un cearceaf s-a pus masa pentru toată lumea. Am mâncat nişte roşii cu pateu pe pâine şi am mai băut o bere. După care am căzut lat.

M-am trezit câteva ore mai târziu în hohotele de râs ale celorlalţi. Tocmai se pregăteau să-mi facă o poză –  dormeam cu gura căscată şi cu ochii întredeschişi de ziceai că-s zombi. Şi culmea, chiar eram. Am mers cu ei până la alimentara din sat să mai luăm niscava beri, să dăm drumul la bairamul de majorat. Apoi am cules lemne de pe lângă şosea şi am pus-o de-un foc. Prima baie am făcut-o în noaptea aia, sub clarul de lună ce picta valurile cu lumină. În apă era plin de viermişori marini care se făceau fosforescenţi când te mişcai. În liniştea profundă se mai auzea din când în când o chitară, de la un alt foc mai îndepărtat, dinspre bulgari. Cerul era impresionant de plin de stele, nu-l mai văzusem de mult în deplinătatea frumuseţii lui.

Am rămas două săptămâni pe plaja aia, fără griji, fără niciun stress, înconjurat de nişte oameni faini, cunoscând alţii la fel de faini, cazat în cort cu unul dintre burlaci, aşteptând în fiecare dimineaţă minunea răsăritului, după o noapte de cântat în jurul focului, dormind pe apucate, mai ales ziua, trăind o viaţă simplă, cu ochi mari şi plini de uimire în faţa superbei naturi.

4

4 thoughts on “No man's land

  1. (d-_-b)
    (d-_-b) 4 ani ago

    heeeeeeeeeeei, asta nu-i tătă povestea, nu?

  2. dan byron 4 ani ago

    Asta e doar povestea „No man’s land”-ului, o să vă mai spun şi altele despre celelalte piese.

  3. Tudor 4 ani ago

    Faina povestea.. as vrea sa scrii si despre The Alchemist si despre anii cu Urma, te rog.

  4. dan byron 4 ani ago

    Despre anii cu Urma mai vedem… :)