Road Trip – Pirinei 9

Ăsta e postul cu pisici. Trebuie să fie minim un post cu pisici, să crească vizionările ca Făt-Frumos, așa am învățat de pe youtube.

Ultimul gîte, în capătul mediteran al Pirineilor, la Ille-sur-Têt, 30 km de mare, aproape de Perpignan.
O vilă cu piscină încălzită, mmmmmmmmmmmmmmmm



cei mai apropiați vecini la 2 km, livadă, hamac cu aromă de eucalipt,

vedere spre mare și spre Orgues,

culori turbate,

4 cîini și, da, 6 pisici.

Toate voiau pe rînd în brațe și beau doar apă cu clor din piscină.
Iar ăsta era cel mai spectaculos, ceacîr:

Estul Pirineilor e mult mai uscat și mai populat. Aici sîntem în Roussillon, care e un fel de Țara Bascilor pe partea mediterană. Și aici totul e în culorile steagului catalan – totul e roșu-galben. Nici aici nu prea sînt drapele franceze. Și aici e plin de inscripții naționaliste. O mare victorie e considerată schimbarea denumirii oficiale a muntelui Canigou în Canigó. Departamentul e numit de francezi Catalonia franceză, iar de catalani Catalonia de Nord. Și tot așa. Dar n-au băști, de unde și nemuritorul banc cu iar n-ai bască?
Cam 34% vorbesc catalană, 55% o înțeleg. Restul probabil n-au înțeles întrebarea în franceză.
Spre onoarea lor, catalanii au votat pentru interzicerea corridelor în 2010. Iar muntele lor simbolic, Canigó, e un uriaș de 2800m izolat aproape de mare (pare și mai înalt) și e cumva capătul estic al Pirineilor.
E cel din spate:

Spre rușinea noastră am reușit să nu vizităm de-aproape singura atracție din Ille-sur-Tet – poate și pentru că se vedeau de la fereastră – Les Orgues.

Și cu Canigó:

Gorges de la Carança/Carença – un defileu foarte adînc și extrem de spectaculos. În nici un caz pentru cei cu vertij – mare parte din drum e o cărare îngustă săpată în stîncă, fără balustrade, deasupra unui hău amețitor.

Munca a fost titanică – bănuiesc că face parte dintr-un proiect hidroenergetic ceva, altfel nu văd de ce ar fi săpat kilometri de stîncă în halul ăsta. De fapt de la un moment încolo nici n-au mai săpat, au fixat pur și simplu sute de m de pasarele pe perete, dar n-am ajuns pînă acolo.

Și mai plăcut e că celălalt versant – pe unde ne-am întors – e la fel, dar fără cablu pe perete.

Traversarea în capătul văii se face pe un pod suspendat. Întotdeauna mi-au plăcut, ai mereu senzația că se va rupe cu tine.

E cald de mori și plin de fluturi, între care un uriaș – Parnassius apollo (vreo 9 cm), care a existat pînă nu demult și în România prin Rodna și Retezat. Gata, s-a dus, monument al naturii s-a făcut. Sau mai curînd cenotaf.

Cătunul Evol apare în ghiduri ca unul din cele mai frumoase din Franța. E cocoțat pe un vîrf de deal, e totalmente pustiu și conține 2 alei și un afiș „măcelarul trece marți, pregătiți-vă”.

Și, desigur, pisici.

Villefranche de Conflent e ceva mai animat, (în sensul că am văzut totuși un om), dar tot adormit.

Haiku

printre păianjeni
încremenite în timp
broșurile tac.

E clar ce-ți rămîne de făcut.

Sau poți să te plimbi pe zidurile fortăreței (Vauban, ca Alba Iulia).

Satul Eus, o altă mică bijuterie suspendată cu aer de Toscana.

Și, surpriză ! Zeci și zeci, dormind pretutindeni, la etaj, pe acoperiș, pe pervaz…

Maine Coon de-adevăratelea.

Gata, că-mi miaună copilul de foame. Sau mă anunță că vine un cutremur, nu știu.
Dar cel mai probabil zice „sclav, dejunul, rapid”.

Nu uitați, multe poze aici.

Sixu’

3

3 thoughts on “Road Trip – Pirinei 9

  1. Bogdan_D 4 ani ago

    Dar vad ca ati suferit groaznic aici aproape de nivelul marii.

    Dupa cate pisici ai pus aici, episodul asta ar trebui sa fie cel mai popular / vizionat / frecventat samd.

    Intrebare: daca prima pisica a fost alba, ultima a fost neagra (Lupu ?) si ai pomenit si de apa cu clor, sa inteleg ca, in tineretea ei pisiceasca, prima a fost tot neagra ? :D

    a+,
    bd

  2. 6fingers
    6fingers 4 ani ago

    haha, buna observatie :))