Road Trip – Pirinei 1

Daca nu e acum momentul unui road trip…

Ma tot roaga diversi prieteni sa mai incropesc cite un jurnal de calatorie de fiecare data cind ajung in locuri frumoase. Unora le-a placut in Noua Zeelanda, se pare…

Probabil ca nu exista o alta tara la fel de frumoasa, asa ca nici un alt jurnal nu va fi la fel de stufos, dar pot sa va mai clatesc un pic mintile si ochii cu ultimele-mi aventuri prin sudul Frantei,  mult mai accesibil din toate punctele de vedere, de la Atlantic la Mediterana in doua saptamini si ceva, exclusiv balon.

Am un obicei ciudat, si anume sa plec la fiecare 2 ani undeva in lume impreuna cu niste foarte buni prieteni francezi pe care ii cunosc de vreo 20 de ani (I know, I’m old), gratie unui complex extraordinar de evenimente incluzind olimpiade de franceza, heavy metal si descoperirea ca uneori unii pot fi de fapt de virsta ta chiar cind au 30 ani in plus. Si invers.

Ei sint niste oameni care traiesc aproape doar pentru a calatori. Tot ce cistiga se transforma in concedii, nu au masina, nu au casa, doar o pofta nebuna de a descoperi lumea cit timp mai pot s-o faca. Si e intotdeauna o placere sa o descoperi alaturi de unii ca ei. Le voi fi mereu recunoscatori pentru exemplul pe care mi-l dau, iar intr-o mare masura prezenta mea aici acum in fata voastra ca muzician li se datoreaza.

Asa. Geografie: Pirineii sint un lant muntos de vreo 500km care separa Franta de Spania – in sud-vestul Frantei.

Nu sint la fel de inalti ca Alpii din est, dar tot sint mai mari decit Carpatii – multe virfuri sar bine de 3000m – max 3404. De la Atlantic la Mediterana, treci prin curtea bascilor, prin Andorra, prin tara catarilor, pe la cataloni si te-ntrebi in tot acest timp daca esti in Franta. Nu prea esti, si nici in Spania de fapt, e un fel de no man’s land urias cu nuclee puternic nationaliste care o tot tine asa de sute de ani si probabil tot asa va continua. Sigur, oficialitatile locale probabil sint de alta parere, dar impresia generala asta e: graffiti-urile nationaliste basce nu sint cu nimic mai prejos decit cele catalone, parca fac concurs. Ambele regiuni au, din cite am inteles, autonomie ridicata – Pays Basque si Roussillon.

Franta e o tara turistica prin excelenta, fiecare coltisor e exploatat la maximum, fiecare ruina nenorocita e din secolul XII. E foarte populata – pe un teritoriu 2xRo traiesc 65 milioane insi – asta se vede in principal pe autostrazi si la mare. Am vizitat-o de foarte multe ori, iar preferintele mele sint Alpii, Corsica si Pirineii – nu neaparat in ordinea asta. Despre mincarici si bauturici – am pus vreo 3 kile pe noi. Aperitiv obligatoriu vin licoros, vinisorul de dupa brinzulica etc etc. Miam miam, ca sa zic asa. Nu cred ca e cazul sa laud vinurile frantuzesti. Sau cidrul – pe care in Romania nu-l gasesc aproape deloc, si sint fan.

Intii, Pyrénées Atlantiques.

Am aterizat la Bordeaux. De-acolo pina in tara bascilor sint vreo 2-3 ore pe autostrada.

Ce pot sa va spun despre basci ? Practic n-am vazut nici un drapel frantuzesc acolo. Au o limba absolut incomprehensibila si cu multe x-uri – o limba izolata destul de misterioasa – euskara – un drapel rosu cu verde special pt discromati, terenuri de pelota basca prin toate satucurile, „A”-uri cu dunga orizontala sus (fontul basc obligatoriu) si casute cu obloane rosii. Mincarea e, ca de obicei, excelenta, iar unii dintre ei – mai mult batrinii – chiar poarta basca. In zona franceza separatistii sint mai potoliti si nu se arunca in aer, de fapt ETA a cam lasat-o moale si in Spania. Totul e cel putin bilingv, si am gasit zone (mai la sud) unde semnele erau in 4 limbi – franceza, spaniola, basca, catalona. Tough luck pt anglofoni, desi in ultima vreme mi se pare ca tot mai multi francezi vorbesc engleza. Cu accentul de rigoare, desigur.

Un pic despre cazari in Franta: pe linga hotelurile clasice exista doua sisteme private pentru zonele turistice: chambres d’hôtes (bed&breakfast adica) si gîtes. Primele sint pur si simplu case cu citeva dormitoare amenajate pentru oaspeti – proprietarul locuind in apropiere, pentru ca pregateste si micul dejun. Gîtes sint case de vacanta pe care le inchiriezi in general cu saptamina. Acolo n-ai treaba cu nimeni, ai casa pe mina (cu teren si tot), faci ce vrei, gatesti, ai masina de spalat vase, trebuie doar sa lasi curat in final. Chestia asta nu stiu sa existe la noi – cel putin eu n-am intilnit-o pina acum – dar in Franta sint zeci de mii (http://www.gites-de-france.com/ se lauda cu 55000), unele mai frumoase ca altele. Daca mergi in mai multi iesi cu mult mai ieftin decit la un hotel, si in niste conditii uneori fabuloase – bine, pt aia care pot trai fara all inclusive si room service. In Franta (cu exceptia Parisului, evident) eu doar asa am fost cazat si am fost placut surprins aproape de fiecare data.

Am stat in 2 gîteuri si 1 chambre d’hôtes de data asta. In primul aveam pian,semineu,  11 paturi si un hectar de pasune, capsuni, floricele etc, iar pe geam vedeam muntii, in al doilea aveam hamac, piscina incalzita, baldachin, livada, 6 pisici si 4 ciini.

B&B-ul din tara basca era intr-o padure, avea cai pt calarie si un jacuzzi exterior simpatic printre valuri de iasomie cataratoare, totul intr-o mare de flori.

De altfel, francezii sint bolnavi cu florile, au si intreceri pe localitati – sub fiecare placuta de intrare in sat exista o alta din care afli cit de „inflorit” e – intre 1 si 4 margarete, o chestiune de mindrie locala, desigur.

Nervi: restaurantele inchid dupa prinz pina seara, si de multe ori am murit de foame. E o timpenie ingrozitoare pentru o zona turistica. Decit sa ma umflu seara as prefera o masa copioasa pe la 3. Ei bine, nu se poate. Nu am putut minca nici macar un kebab nenorocit intr-o dupa-amiaza intr-o statiune marisoara la mare. Scandalos, dar na, francezii au cea mai scurta saptamina de munca din Europa.
La fel, e o aventura sa gasesti o farmacie deschisa in weekend – chiar si pt urgente.

Despre infrastructura: Franta are o retea uriasa de autostrazi, alea serioase fiind taxate – si destul de scumpe. In plus, aproape fiecare muntisor are cite o sosea asfaltata pe el. E si misto, e si frustrant. Era sezonul Tour de France si pe unde era de urcat citiva metri era plin de biciclisti. Sint extraordinar de multi sportivi amatori – jos palaria.

Pe autostrada lumea e foarte cuminte, banuiesc ca amenzile sint foarte mari. Nimeni peste 150, majoritatea sub 130 chiar. Esti obligat sa nu rulezi pe banda de linga axul drumului decit cind depasesti. Chiar daca esti singur pe sosea si mergi pe ea te trezesti ca te filmeaza din elicopter si-ti vine nota.

In citeva mii de km n-am vazut nici un radar mobil (sau masina de politie in general), dar e plin de camere fixe. Sint teribil de multe Dacii, mai ales Dustere – e plin !

A, si n-am vazut ciini si pisici moarte. Dar la ei nu pare a se fura gardul de la autostrada, sau e din ala regenerabil.

TGVul e o alternativa foarte buna pt distantele mari – cumparind cu 3 luni inainte iei bilete la mai putin de jumatate de pret. E o experienta, sa mergi cu 300 km/h si aproape sa nu simti. Aproape ca pe CFR :)
Intersectarea a doua trenuri e mare fun: dureaza cam o secunda. Vij !

Pirineii sint plini de vulturi – conservationistii au mers pina la a reintroduce marmota alpina disparuta de-aici ca sa-i hraneasca. E un efort remarcabil care se pare ca a dat roade – am vazut tot felul de rapace, care de care mai mari. Cei mai des intilniti sint grifonii, iar cel mai rar este zaganul, disparut la noi, prezent doar in partea centrala a Pirineilor – nu l-am vazut oricit m-am uitat. E o pasare uriasa – aproape 3 m anvergura – si, spre deosebire de restul, maninca doar oase, pe care le sparge aruncindu-le de la mare inaltime pe stinci sau in capul turistilor.

Marmotele sint foarte simpatice si nu-s prea sperioase, un fel de sobolani cit pisicile – sint si la noi prin Retezat si Fagaras. Scot niste tipete ascutite care rasuna in toata valea.

O alta treaba foarte mediatizata e ursul din Pirinei, pe care tot incearca sa-l tina in viata cu chiu cu vai, iar pastorii nu si nu – ultima ursoaica a fost impuscata in 2004, intre timp au mai adus citiva de prin Slovenia, dar e mereu un conflict puternic intre conservationisti si pastori via urs. Ghinion pt urs.

E plin de turme de oi si vaci, dar n-am vazut in tot timpul asta un singur ciine. Habar n-am cum fac transhumanta, poate au implanturi GPS. Pentru unul care merge pe munte si e mereu cu frica-n sin ca sar ciinii de stina, asta e un confort veritabil. In general turmele par a se descurca singure, fara pastori, sint semisalbatice in aparenta.

Tout compte fait, daca faci rezervari cu foarte mult timp inainte si nu te duci pe Côte d’Azur sau la Paris,  Franta nu e deloc asa de scumpa. Si e frumoasa RAU !

Obiectivele si pozele frumoase in episoadele urmatoare.

3

3 thoughts on “Road Trip – Pirinei 1

  1. 6fingers
    6fingers 4 ani ago

    foarte misto asta cu vaporasele !

  2. Didi from Paris 4 ani ago

    For visting Paris on ‘La Seine’ I recommend you to use the ‘Bateau Mouche’ :)

    http://www.bateaux-mouches.fr/

    Enjoy your visit in my city :)

    Greetings from Paris !