Cum a fost la Woodkid

Anul trecut am primit un mail de la Costin cu un link de youtube. Singura explicatie era “mi-a placut mie”. Era clipul de la “Iron” al lui Woodkid. Fabulos, foarte bine realizat, muzical interesant, dar si mai interesanta vocea tipului, asemanatoare cu a lui Antony Hegarty (de la Antony and the Johnsons), dar intr-un registru mai grav. Normal, mi-a placut la nebunie. Am inceput sa sap si am aflat ca tipul este de fapt un regizor de videoclipuri francez, pe numele lui real Yoann Lemoine, si ca “Iron” este numele primului sau EP, lansat in primavara anului trecut. L-am tras, l-am ascultat si am constatat cu stupoare ca restul pieselor sunt in cu totul alt gen, melancolice, fara nicio legatura cu piesa de titlu. In lunile urmatoare, “Iron” a aparut pe promo-ul de la “Assassin’s Creed Revelations”, un joc de care o parte din gasca byron e obsedata (inclusiv eu si nu neaparat de Revelations).
Aseara a fost Woodkid live la Control day out 2, la Arenele Romane. Mai intai scena a fost pregatita pe intuneric de o armata de tehnici cu lanterne frontale, care parca incercau sa pastreze un secret din aranjamentul pe scena. S-au lungit o gramada, ca sa creasca tensiunea publicului. Nu-mi dau seama daca au reusit. Concertul a inceput cu un intro atmosferic si galagios, care pregatea parca renasterea vreunui profet uitat, nicidecum aparitia baiatului cu barba, sapca si hanorac. Apoi, brusc, o piesa noua, doar cu pian si voce. Dupa intro-ul cu pricina a picat foarte prost, era nevoie de ceva gen “Iron”, ceva puternic, in forta. Dar, dupa cum mi-a fost dat sa observ pana la sfarsitul concertului, ceva in genul piesei aleia nu mai exista in repertoriu si ar fi fost aiurea sa o cante prima, mai ales ca toata lumea pe aia o astepta. Setup-ul pe scena era destul de interesant – pe mijocul scenei doi percutionisti, batand in doua seturi de tobe montate ca seturi de percutie, un DJ intre ei, in stanga un clapar, iar in dreapta un mic pachet de suflatori – trompeta, corn, trombon. Sonorizarea a fost destul de buna, desi pe anumite pasaje vocea era acoperita de percutie (dar asta e si problema orchestratiei defectuoase, nu numai a sunetistului). Jos palaria in fata luministului, desi ne-a cam orbit cu stroboscoapele, da’ hai sa zicem ca era nevoie. Altfel, piesele de pe albumul “The golden age”, care urmeaza sa fie lansat pana la sfarsitul anului, destul de plictisitoare, fara imaginatie, impartite in doua categorii – cele melancolice, cu instrumentatie saraca, cu formule minimaliste neinspirate, si cele galagioase, cu ritmuri razboinice, care incearca sa ajunga “Iron”-ul din urma si nu reusesc. Am aflat cu ocazia asta ca tocmai a lansat un al doilea single, “Run boy run”, al carui clip l-am vazut cand am venit acasa, si care este o continuare palida si neinspirata a precedentului. Una peste alta, am fost destul de dezamagit de concertul cu pricina, mai ales ca de obicei imi selectez foarte atent cantarile la care merg, drept urmare nu prea mi se intampla sa-mi fie inselate asteptarile. In schimb, daca n-ati facut-o inca, cred ca ar fi bine sa vedeti clipul de la “Iron”, care ramane foarte bun in continuare. Ca si piesa de altfel.
P.S. Ne vedem la Gradina Verona foarte curand. Ce romantic :)

3

3 thoughts on “Cum a fost la Woodkid

  1. Mihai 5 ani ago

    trebuie sa fii indulgent, tipul are 26 de ani, a facut o amarata de scoala de arte, a inceput cu regizat de publicitati si a ajuns sa fie un foarte bun regizor de clipuri muzicale. Ori, e greu sa treci de la asta la a fi un ‘geniu’ creator intr-ale muzicii. Dar are potential, are un stil foarte distinct si sigur isi va largi paleta muzicala, care da, chiar e destul de limitata pentru moment. Am ascultat doar ep-ul, sunt curios cum e tot albumul, desi sunt aproape cert ca n-o sa ma dea pe spate.

    ps: ia zi da’ la wild beasts, la wild beasts cum a fost? :D

  2. dan byron 5 ani ago

    La Wild Beasts nu mi-a placut, poate si din cauza ca nu imi plac mai deloc anii ’80…

  3. Pingback: Ce am mai ascultat - iunie 2014 | Dan Byron