The Mill and the Cross

Vad zeci si sute de filme si mi-e teribil de lene sa scriu ceva despre majoritatea. Din cind in cind insa ma pocneste cite unul de nu stiu ce m-a lovit. Am vazut The Mill and the Cross acum vreo luna, dar am aminat recenzia pina cind am primit blurayul, pe care tocmai l-am devorat. Miam-miam !
E o coproductie polonezo-suedeza, regizata de Lech Majewski si cu fix 3 actori mai cunoscuti: Rutger Hauer (Pieter Brueghel), Charlotte Rampling si Michael York.
Judecind dupa cele 10 mesaje de pe forumul filmului pe IMDB, doar eu si cu inca vreo 2 speriati l-am privit. Pe Amazon sint ceva mai multe recenzii, in general de la oameni care au ajuns din greseala printr-o sala in care rula (nu-mi imaginez ca a rulat si altundeva decit la festivaluri) si carora le-a picat in general fata.

E un film teribil de frumos, de-a dreptul hipnotic vizual, unul din cele mai frumoase pe care le-am vazut. Multi l-ar compara cu Tree of Life-ul lui Mallick (recunosc cu rusine, unul din extrem de putinele filme la care efectiv nu am rezistat pina la capat, oricit m-am straduit si oricit de frumos e filmat. Mallick mi se pare teribil de overrated). E aproape la fel de static (macar nu dureaza 3 ore), dar pe asta as putea sa-l privesc de 10 ori.
Firul narativ e aproape secundar – filmul e un tablou in sine, creat de un mare iubitor de arta, si pe alocuri chiar asta si e: arta de dragul artei. Fiecare scena e gindita de sine statator, si sta in picioare asa.
In fond poti sa-l vezi ca pe o alegorie a raului, ca pe o noua Pasiune sau ca pe o fresca sociala a evului mediu olandez. Majewski cred ca a vrut insa in primul rind sa intre in mintea pictorului sau favorit, aducind la viata un tablou celebru al lui Pieter Brueghel cel Batrin – Calvarul.

Prima treime a filmului construieste atmosfera printr-o succesiune de scene in care nimeni nu spune nimic (operind cumva si ca avertisment pentru public – „pleaca acum sau suporta, sa nu-mi zici ca nu ai fost avertizat”): scene de interior medieval luminate exact ca in picturi, culoare si suprarealism, calareti iesind din ceata, o plasa de paianjen plina de roua si deasupra tuturor moara timpului, macinind.

„My painting should be large enough to hold everything”.

Trailerul e aici, sa stiti la ce sa va asteptati.

E un film de savurat, nu-l priviti daca n-aveti timp si dispozitie pentru el, e pacat. A, si HDul in cazul asta e un plus major – cantitatea de detalii e incredibila – mereu gasesc in tablou cite un detaliu sau o metafora noua.
Doar sa nu va asteptati sa vedeti o poveste prea coerenta. E complet anticomercial, parca a facut-o special – „chiar nu vreau public in sala”.

Da, paianjenul din scena cu Rutger e unul care nu tese pinze de-alea, dar ce mai conteaza, e-asa de frumos…