Tori Amos – Night of Hunters 2011

Am vrut sa scriu de mai mult timp despre albumul asta, dar l-am lasat sa se sedimenteze si bine am facut. Pentru moment e singurul album 2011 care-mi place cap-coada – ceea ce poate insemna fie ca am ajuns un mos circotas – perfect adevarat – fie ca nu inteleg eu muzica moderna, fiind un mos circotas. Sau poate chiar nu prea se mai fac albume misto (pentru mosi circotasi).

Night of Hunters este in esenta un album de coveruri. Tori a mai facut unul asa – Strange Little Girls – unde reinterpreta o gramada de piese (masculine) de la Slayer la Eminem (Slayer la pian e un deliciu). De data asta, temele folosite provin din muzica culta, multe din ele fiind obscure chiar pentru cunoscatori – in documentarul de pe DVDul versiunii deluxe a albumului povesteste ce si cum: Deutsche Grammophon – casa de discuri germana ultracelebra pentru muzica culta – a fost initiatorul proiectului, iar Tori „I know more about shoes than about classical music” l-a rugat pe producatorul lor muzical sa-i trimita sa asculte ce l-a impresionat pe el de-a lungul anilor. Din astea a luat teme si a construit in jurul lor ceva cu totul nou si proaspat. Daca nu ai sti ca sint teme clasice, nu ai ghici. Termenul de coveruri nu este adecvat, mai curind variatiuni pe o tema data, cum faceau si compozitorii „aia”.

E foarte diferit de tot ce a facut Tori pina acum – si asta e unul din lucrurile care-mi plac teribil la ea: nu exista doua albume la fel. A renuntat complet la orice instrument pop – nu exista percutii, bas sau chitara electrica. Tot albumul e doar voce, pian si instrumente orchestrale – de notat cvartetul de coarde Apollon Musagete (polonezi parca, am senzatia ca au cintat si la festivalul Enescu acum vreo doi ani), care o insoteste si in turneu, si care suna divin. Da, o sa spuneti, ca si mine, „ce i-a apucat pe toti, frate, cu clasica ?”. Sting cu orchestra, Peter Gabriel cu orchestra. Diferenta e ca o ciorba reincalzita, desi de mare calitate, ramine totusi o ciorba reincalzita.

Night of Hunters e un album conceptual, are si o versiune deluxe chiar de lux – imprimata excelent, de tip carticica foto plus dvd cu clipuri si documentar. A aparut si pe vinil – deja se pare ca piata vinilului audiofil e in crestere sanatoasa.
Prima chestie care m-a lovit a fost fiica-sa, Natashya (sic!) Lorien Hawley (Tolkien much ?)
Fiica-sa avea 10 ani si ceva cind a fost inregistrata si cinta surprinzator de misto, are cam acelasi timbru ca Tori cind era tinara si  se potrivesc bine. E al doilea album pe care o foloseste Tori – a cintat si pe Midwinter Graces – albumul de sarbatori-nu-tocmai-crestine.
Ei bine, la 10 ani ea arata asa.

Ia ascultati-o:

De fapt cam toata povestea e en famille, sint 3 personaje: Tori as Tori, fiica-sa drept vulpea Annabelle si nepoata-sa drept Fire Muse. Iar la butoane, Mark Hawley – barbatu-sau.

Night of Hunters e mai curind un album de savurat integral, curge foarte frumos, cred ca asa a si fost gindit – nu e un album cu hituri, nu poti sa zici „asta e piesa de radio”. Poate singurul lucru care ma enerveaza putin e Battle of Trees, lungita un pic prea mult. Dar asta asa, ca sa-i gasesc nod in papura. E bun, foarte bun, si inregistrarea, ca de obicei, magnifica.

Am vazut-o impreuna cu Dan luna asta – au fost 2 concerte consecutive, cu playlisturi diferite. Nu stiu cum e de aproape – judecind dupa fotografiile recente a exagerat rau cu botoxul/chirurgia estetica, dar pe scena e la fel de magica si cu aceeasi hipnotica voce ca pe vremuri. Tocmai, mi se pare un exercitiu mai dificil pentru ea acum sa faca un turneu cu pian, cvartet de coarde si nimic altceva si sa nu plictiseasca. Dupa artistul din deschidere (Mark Hole, o voce foarte misto) publicul a explodat realmente in momentul in care a intrat. Nu am vazut niciodata atitudinea asta la noi la vreun concert.
Cald, cald, iar cireasa de pe tort a fost Landslide-ul lui Fleetwood Mac/Stevie Nicks.

O farima din ce s-a intimplat acolo:


Tori e de vazut neaparat in concert. E o experienta care te incarca pozitiv pentru multa vreme.

Va las cu pseudohitul Night of Hunters: Carry, care imi ridica parul pe mina.

Sa nu-mi spuneti ca nu v-a placut :)

5

5 thoughts on “Tori Amos – Night of Hunters 2011

  1. ioana 5 ani ago

    sunt foarte interesante aceste detalii de culise :) întrebare: Ceremonials al lui Florence + The Machine ai ascultat? Mie mi se pare că nu e cu mult mai prejos decât al lui Tori.

  2. octavian 5 ani ago

    Foarte faina recenzia, sarumana! Numara deja vreo 400 plays piesele din album la mine in playlist, semn, zic, ca mi-a placut. Imi place cand artistii experimenteaza; experimentul asta este atat muzical cat si narativ, un succes.
    Si eu am vazut-o live (nu ratez un concert per turneu Tori) la Viena, playlistul a fost inspirat, concertul super, as fi preferat, poate mai multe piese de pe actualul album (desi preferatele mele se afla pe alte albume), macar pentru a tine pasul cu productiile ei :-)
    (http://blog.joacadeamine.ro/2011/10/26/tori-amos-stadthalle-wien-25-10-11/)

    O.

  3. iulia 5 ani ago

    Vinilul e demential, chiar daca nu am apucat sa-l ascult cum trebuie. Dar, exact cum spui si tu, live ti se ridica parul pe tine la ce voce are gagica:)
    Sa nu uitam de luministul de la Hammersmith Appolo care a creat o atmosfera superba.

  4. Ioana Tăut 5 ani ago

    BIG LIKE!

  5. qqq 5 ani ago

    trebuia sa mentionezi si aportul clarinetistului Andreas Ottensamer, care incalzeste mult atmosfera pieselor (alaturi de ceilalti suflatori)