Life of David

Ca tot din tara Monty Pythonilor vine. Ba chiar fac misto de el in ultimul episod din Flying Circus.
Si nu, n-a murit, dar simt nevoia sa-i acord un articol in viata fiind – are 84 de ani si nu se potoleste deloc.

Sir David Attenborough e unul din eroii mei personali.

Cu siguranta cea mai cunoscuta voce din documentarele animaliere, cel mai important nume din BBC, cel care practic a inventat formatul de documentar despre natura si care continua sa-l reinventeze. El a fost chiar cel responsabil cu popularizarea televiziunii in culori in Marea Britanie, in calitate de director de programe pt BBC2.
Regina l-a facut cavaler in 1985, iar el a continuat sa acumuleze tot felul de ordine si titluri pentru activitatea sa absolut incredibila. In prezent e “Britain’s Most Trusted Celebrity”. Are chiar si vreo 3 specii de animale si una de plante numite dupa el. Agnostic, evolutionist, se pare ca este omul care a calatorit cel mai mult in toata istoria umanitatii. Si are o charisma,  candoare si o placere a descoperirii cu care cred ca mi-ar putea vinde si magneti pentru reumatism sau orice alt fel de ulei de sarpe.

Actualmente lucreaza la The Frozen Planet, serie care va fi lansata in 2011. Al naibii mos, la 84 de ani se plimba prin Antarctica. Eu, daca prind 84 de ani, cred ca daca o sa nimeresc baia o sa fiu multumit.

Sint sute de ore de documentare, absolut revolutionare, fiecare din ele. Tehnologii speciale au fost inventate doar pentru a putea pune in practica unele din filmarile respective. Aproape ca nu e episod in care sa nu existe comportamente care nu au mai fost filmate pina atunci. Iar frumusetea imaginilor e dureroasa. Camere speciale stabilizate giroscopic pt filmari de distanta din elicopter, filmari microscopice pentru insecte, camere high speed si tot felul de bricolaje rezulta in shoturi incredibile. Zau, de vazut.

De fapt, articolul asta apare pentru ca tocmai mi-a venit colectia bluray Life. O aveam deja pe Planet Earth, considerat etalonul de calitate pt imagine bluray. Ei bine, Life o surclaseaza. Nu stiu cum au facut, dar se lasa cu ruptura de maxilar. Vazuta pe o plasma buna de mari dimensiuni, pur si simplu nu-mi imaginez ce se poate mai bine (in 2d cel putin). Si ce continut… In primul episod, niste delfini prind pesti inconjurindu-i cu namol, niste maimute capucin folosesc unelte si denota o tehnica avansata pentru a sparge nuci, vreo 10 orci vineaza o foca, o broasca se transforma intr-o bila de cauciuc care sare pe povirnis… Bine, vorbim de superproductii de zeci de milioane de euro facute pe parcursul unor ani, filmate de mai multe echipe pe toate continentele (de exemplu Planet Earth a fost filmat in 204 locuri in 62 tari pe toate sapte continentele, in peste 2000 zile de filmare). Stiu eu un indragit vocalist care cred ca se va infiinta in curind la mine sa vada Life.

Majoritatea documentarelor sale includ „life” in titlu. A luat la rind toate clasele de animale (dar si plantele), exista cite o serie pentru fiecare: The Private Life of Plants, in care totul e filmat accelerat, si plantele se misca si traiesc intr-un ritm animal; Life of Birds – pasarile, Life of Mammals – mamiferele, Life in the Undergrowth – insectele vazute de (extrem de) aproape, Life in Cold Blood – reptilele, The Blue Planet – pestii, First Life – evolutia vietii, etc etc. Inca nu le am pe toate, dar mai am loc pe raftul asta:

Ca sa ma exprim comentatoriceste, a ridicat stacheta prea sus, si pentru moment nu prea pare a avea continuatori demni de numele asta. In fond, e un fel de Darwin al zilelor noastre.

Oare la 90 de ani ce-o mai inventa ?

Jos palaria, Sir David !

2

2 thoughts on “Life of David

  1. Iulia 6 ani ago

    I agree! Jos palaria, Sir David! Genial mosu’!

  2. h3lbet 6 ani ago

    To quote John Cleese: ‘Are these amazing breakthroughs ever achieved except by years and years of unremitting study? Of course not.’