There and back again 21

Siniliu


View Dunedin – Lake Pukaki – Mount Cook in a larger map

Ziua urmatoare am avut 350 km de drum de facut.

N-am putut sa nu ne oprim inca o data – tot era in drum – la Katiki Point la pinguini, era soare, la fel de pustiu si doi clienti grasi.
Unul era extrem de simpatic, dadea senzatia ca adoarme in timp ce ma uit la el. Sau imi facea cu ochiul.

Doi masculi de foca exersau lupta pt teritoriu a la focile elefant – care se ridica mai mult cistiga, mai ales daca pica peste celalalt.

Cormorani decolind.

Si o cioara care probabil voia sa fure oaia, care din aer parea mai mica.

Dupa multi km, pe dreapta, mare semn „nu ratati Takiroa, desene antice Maori”. Teapa, din fericire teapa gratis. Nu-s antice, sint din sec 19, 3/4 din ele au fost vandalizate/furate/exportate in muzee in alte tari, restul sint 3 mizgaleli abia vizibile, pe linga care omul cavernelor european era Leonardo (care le precede cu 400 de ani). Macar stinca e interesanta.

Inaintam apoi de-a lungul unui riu cu mult prea multe hidrocentrale, iar lacurile devin din ce in ce mai albastre.

Urmeaza un drum extrem de lung perfect drept marginit de stilpi de telegraf Far West style. Nu-i desert, dar e pustiu si am mereu senzatia ca o sa ma trezesc cu un cal in fata – un feeling romanesc.

Dupa lacurile albastre, riul te frapeaza prin culoare, totul culminind prin lacul Pukaki, care si din satelit are o culoare de-ti cad dintii (mai ales comparativ cu cele din jur).

Toate sint lacuri glaciare, iar culoarea e data de pudra de roca in suspensie produsa de eroziunea ghetarilor – apa e putin transparenta, e laptoasa, iar culoarea astuia e diferita. Si nu variaza prea tare, de fapt albastrul nu e o reflexie a cerului, asa e si cind e innorat.
Lacul alimenteaza un sistem de hidrocentrale, si sorburile sint o priveliste interesanta, doua maelstromuri (maelstroame ?)

De la capatul sau sudic ai o vedere extraordinara catre Mount Cook, foarte usor de recunoscut. E la 70 km departare si se vede asa:

Atmosfera nu era prea clara, imi imaginez ca se poate si mai bine… dar totusi, 70 km ! S-or fi vazut vreodata Bucegii atit de clar din Bucuresti ?

Despre Mt Cook am mai vorbit in ep 14, are 3754m si e cel mai inalt virf din NZ.

Pentru aia 4 care au citit acum 100 de ani episoadele 13/14 si continua cu masochism, am ajuns pe partea cealalta a lui Mount Cook/Aoraki.

Unde e foarte diferit, daca acolo era jungla si ghetari, aici e pasune si ghetari. Paduri putine si in general de brad, iar valea e direct din Lord of the Rings. Si asta, fiind modelata foarte recent de ghetari, n-a apucat sa se erodeze tare, asa ca ai doi versanti cu o vale de citiva km absolut plata intre ei, prin care curge lenes riul coborind din ghetari care alimenteaza lacul Pukaki.

Urmatoarea nu e o chestie voita, dar a iesit simpatic: ala e un singur autocar, si facind pozele pentru panorama la intervale egale de timp iar el mergind cu viteza potrivita a iesit asa. Probabil ca daca voiam n-ar fi iesit nicicum.

E oarecum ciudat, esti intr-un decor cu munti foarte inalti si drumul e perfect drept, ajungi in inima muntilor ca pe autostrada, fara sa urci aproape deloc.

De-a lungul vaii, astia se apuca sa construiasca o pista ciclabila de 312 km de aici pina la mare. Ia sa le dam idei si alor nostri, ca autostrazile nu le ies, vad.

Destinatia noastra se afla in Parcul National Mount Cook – Mount Cook Village, sau The Hermitage, dupa numele hotelului construit aici in 1884. Si care a ramas singurul.
E in fond un centru turistic si baza de plecare pt alpinisti (MT Cook e la 12 km de aici), si, ca si la Tongariro, a crescut in jurul hotelului.

Spre deosebire de Tongariro insa, aici e plin de lume. Marea majoritate japonezi. Se pare ca asta e destinatia cea mai prizata de ei, absolut toate panourile din toata zona au si varianta in japoneza. Cred ca am auzit mai multa japoneza decit engleza zilele astea. Exclusiv pensionari, autocare intregi, cu aparatul de git, normal, dar surprinzator de agili, urca babele pe munti ceva de speriat.
La un moment dat, pentru ca era un pian la liber pe palierul hotelului, m-am apucat sa cint. Bani n-am facut, dar m-am pricopsit cu un pensionar japonez care nu s-a dezlipit pina cind nu am terminat, disperat, moment in care nu mai stia ce sa-mi faca, temenele, era in culmea fericirii. M-a impresionat, mai ca avea lacrimi in ochi. Cred ca m-a intrebat daca sint profesionist (??? cred ca de-aia n-am primit nimic, si-o fi imaginat ca eram angajatul hotelului), dar la fel de bine se poate sa-mi fi cerut sa-i bag un Elvis. Sau sa stau in miini, dracu stie. Grea japoneza asta domne.

Hotelul e cam scump pentru ce ofera, dar fiind singurul si avind atitia turisti, isi permite.
Noi am stat intr-un bungalow, cu o priveliste la fel de frumoasa, direct spre Mt Cook, cu bungalow interpus.

Restaurantele sint extraordinare, sint construite cu un geam imens catre Mt Cook – totul e catre Mt Cook aici, cu exceptia camerelor f ieftine, care sint spre gunoi/rezervoarele de apa/perete. Dar ar fi in stare sa puna oglinzi si pentru alea.

Aici am mincat si baut incredibil, cu soarele apunind si colorind Mt Cook.

Un vin exceptional, un desert care arata asa (un alien serios cu 3 ochi?):

si mult prea multe tacimuri pentru unul fara fasoane (da, am aflat, dinspre exterior spre interior).

Imi curg balele numai gindindu-ma la friptura de caprioara cu sos de morcovi si dracu mai stie ce era da’ era nemaipomenit.

Apropo, reclama total dezinteresata: profit de ocazie sa recomand singurele 2 vinuri NZ relativ accesibile financiar gasibile in Ro, la Real si Vinexpert: Villa Maria sauvignon blanc si pinot noir. Zice ca sauvignonul blanc neozeelandez e cel mai bun din lume. Nu-i contrazic. Buchet ca ala nu am intilnit never, ever, iar eu sint amator de vinuri si incerc tot felul de proveniente.
De exemplu aici, nu-l vad pe ala rosu, dar exista la Real, unde-s un pic mai ieftine, am senzatia: sauvignonul e 45-50, ala rosu e vreo 35. Ambele exceptionale. Daca va place vinul, trebuie sa incercati vinul NZ. Buy. NOW!!!

O plimbarica de vreo 20-30 minute te duce pina la primul lac terminal de ghetar – Mueller. Desi sedimentul in suspensie e acelasi ca in Pukaki, pe care il alimenteaza, asta e maro si cam sinistru.

Mai un monument alpin – mor ciudat de multi oameni in muntii astia –

mai un pod suspendat,

totul e amenajat cam tare, si e putin de urcat daca pastrezi firul vaii. In jur, pereti inalti si ghetari suspendati, ca de obicei.

Noaptea, milioane de stele, un cer superb – la hotel aveau un observator cu telescop si ghid, dar nu mai erau locuri pentru ziua aia, am rezervat pentru a doua zi si am luat teapa.

Dar asta in urmatorul episod.

Albumul foto cu si mai multe poze aici.

<< Episodul 20
Citeste in continuare >> Episodul 22

3

3 thoughts on “There and back again 21

  1. 6fingers
    6fingers 7 ani ago

    Later edit: vinul rosu de la Real e Montana, nu Villa Maria si e Merlot, nu Pinot noir. Asta e gen intrebare la Radio Erevan : Este adevarat ca lui Andrei Saharov i s-a facut cadou o Volga?
    Raspuns: Sigur ca da,dar nu este vorba de o Volga, ci de o bicicleta si nu i s-a dat, ci i s-a furat.

  2. tazulete 7 ani ago

    Pista ciclabila de 300 km e o chestie prea tare …

  3. tactumare 7 ani ago

    Nu echiar ca aia din Galaţi, dar merge.