There and back again 17

Ia sa mai scriu ceva pina nu uit complet detaliile… Azi voi exagera putin cu lungimea.

View Queenstown – Te Anau – Milford Sound in a larger map

Sunetul Milfordului

Urmatoarele doua zile privesc cea mai spectaculoasa si salbatica destinatie din NZ, care apare deseori pe locuri fruntase in tot felul de topuri de tip „most beautiful destination in the world”, sau „natural wonders of the world”: Milford Sound.
Pe Trip Advisor e chiar pe locul 1.
Astea doua zile au fost atit de frumoase incit la un moment dat ma saturasem. E enervant sa fii bombardat cu senzatii intense non-stop: amortesti.

Milford Sound e un fiord de 16 km („sound” inseamna un fiord mult mai lat decit Milford, dar, ma rog, sint inconsecventi in denumiri).

E cea mai cunoscuta destinatie turistica din NZ (dar Queenstown are mai multi turisti) si primeste 550.000 – 1 milion de indivizi pe an. Surprinzator poate, nu exista nici un hotel, asa ca practic toti se intorc seara in Te Anau (dupa un drum – Milford Road – de 120 km pe care nu exista absolut nici o asezare), sau chiar in Queenstown, la 300 km departare. Un procent infim dorm pe cele 2 vapoare care innopteaza pe fiord, iar altii o iau pis-pis pe jos. Evident, numarul de locuri pt varianta 2 e foarte redus, dar am avut norocul sa rezervam cu 1 an inainte, asa ca am prins.

Asadar, 1 milion turisti la o populatie permanenta de 120 insi in toata regiunea (e in sud-vestul NZ, Fjordland, cea mai putin populata zona). Ba mai mult, Milford Sound are si un aeroport mititel dar foarte activ, poate aeroportul din cea mai mica asezare umana din lume.
Cu toate astea, izolarea este intensa. Capitanul vasului ne-a atentionat ca sintem la multe ore de ajutor medical calificat daca se intimpla ceva grav.

Fjordland e un parc national gigantic (unul din cele mai mari din lume) care ocupa tot SV NZ si in care nu traieste aproape nimeni din cauza dificultatii accesului (relief extrem – o privire pe harta si va lamuriti, sint doar vai adinci alternind cu pereti imposibil de urcat de sute de metri, totul acoperit cu jungla alunecoasa) si climei ultraploioase (as adauga si mustele sandfly, un alt cosmar). In contrapartida, e incredibil de frumos (cind nu ploua, ceea ce se intimpla rar).
Neozeelandezii sint, contrar noua, foarte seriosi cu parcurile lor nationale: nu se poate construi nimic pe teritoriul lor, infrastructura zero etc. Surprinzator, asta chiar dauneaza turismului intrucitva, e atit de izolat si de salbatic incit cei care intra in Fjordland si nu merg la Milford sint extrem de putini (si atent monitorizati).

Doar doua din cele vreo 16 fjorduri sint accesibile fara propria ta barca si mult curaj: Milford (datorita constructiei Milford Road) si Doubtful Sound, mai la sud, mult mai mare, ceva mai salbatic dar mai putin spectaculos. Pe restul nu intilnesti probabil pe nimeni zile in sir – e foarte clar si din numarul extrem de redus de poze de pe Google Earth – zonele alea sint practic pustii, si multe fotografii sint facute din aer.
Din cauza vinturilor care in timpul zilei bat catre tarm cu mare putere probabil ca e foarte dificil sau chiar imposibil de navigat cu o ambarcatiune cu vele. James Cook n-a avut curajul sa intre pe Doubtful Sound – avea dubii ca mai poate iesi – numele de acolo provine.

Clima e groaznica – ploua 2 zile din 3, media anuala e de peste 10 ori mai mare ca in Bucuresti, e locul cu cea mai multa ploaie la nivelul marii de pe glob – vreo 6,5 m. In plus, vintul bate deseori extrem de puternic, direct din Antarctica, rece, canalizat de peretii verticali.
Mai pe scurt, e cam nasol.

Pe de alta parte, se pare ca pe ploaie e si mai spectaculos, cantitatea aia enorma de apa care cade brusc transforma radical peisajul, mii si mii de cascade temporare apar pe peretii laterali, care nu au sol aproape deloc si nu absorb nimic. Unele dintre ele sint gigantice, e una pe Doubtful Sound de aproape 900 m inaltime.
Pe vreme uscata insa, cascadele permanente sint destul de putine, una din cele mai spectaculoase fiind Stirling Falls – 155 m intr-un singur salt. Totul in jur e atit de nemasurat insa incit pare mult mai mica de atit. Dar aveti vaporul ala din stinga pentru scara – un vapor mare.

Si imaginea de ansamblu:

Un fenomen foarte interesant pe care l-am vazut intr-un filmulet prezentat pe vas este faptul ca pe ploaie si cu vint suficient de puternic, cascadele curg in sus, sau orizontal, oricum, nu mai ating marea. Cum curentul se duce in sus pe pereti fiindca n-are unde altundeva, ia si apa cu el.

La plecarea din port, vintul era atit de puternic incit era imposibil sa stai pe punte cu fata, si desi afara erau in jur de 20 grade, vintul teribil si umezeala te faceau sa ingheti instantaneu.

Conditiile se schimba insa dramatic intr-un timp scurt. Vintul a cazut brusc seara, nu se mai misca nimic.
Am fost foarte norocosi : timp de 2 zile nu numai ca nu a plouat, dar chiar am avut reprize lungi de cer senin.

Fiordurile sint extrem de adinci, unele au si 500 m – peretii aia aproape verticali continua in apa tot asa. Ar mai fi o curiozitate: citiva metri la suprafata apa e dulce si complet opaca (de la scurgerile de pe versanti), ceea ce face ca animale de mare adincime sa ajunga aproape de suprafata – asa ca au construit un observator subacvatic plutitor deschis publicului. Se pare ca e misto, dar n-am avut timp si pentru asta.

Fiordurile au fost create de ghetari si sint considerabil mai adinci decit marea din jur. In zona asta roca era mult mai dura, asa ca toate culmile din jur sint ascutite ca o lama si ridicate aproape vertical.

Unul din cele mai celebre si fotografiate virfuri din NZ este Mitre Peak, vizibil si din portul Milford Sound, un virf de 1700m cu pereti care coboara drept in mare. De fapt, toti peretii din jur au cel putin 1 km inaltime. Inutil sa precizez ca nu ai cum sa apreciezi dimensiunile in atmosfera aia curata. Totul e gigantic.

Vegetatia de pe pantele care au cit de cit o inclinatie care s-o permita se agata cu disperare de citiva cm de sol, si din cind in cind nu mai rezista: asa apar asa-numitele avalanse de copaci, care lasa niste dire de stinca goala fara vegetatie foarte usor de recunoscut pe versanti.

La iesirea in mare am oprit intr-un golfulet, ne-am urcat in caiace si am dat vreo 2 ore din visle – dupa spusele capitanului, foarte rar sint valuri mici aici. Sigur, cum ieseai din golf catre mare aveai sanse mari sa fii rasturnat, in plus mustele, pentru ca nu prea exista animale mari in afara de oameni aici, sint roiuri roiuri pe fiecare si musca de unde apuca. Eram tot dat cu insecticid, mai putin pe cap, evident, asa ca m-au muscat de tot scalpul. Fiind atit de mici, au loc. Extrem de neplacut.

Toata seara am fost plimbati pe o mare Tasman suspect de calma, asa ca si capitanul s-a apucat de pescuit, si pina la urma a prins un ton mititel, albacore.

Am prins un apus de vis, in larg, intr-un peisaj complet salbatic – nici o nava nicaieri pe mare toata ziua, la orizont doar munti imensi si salbatici, petreli, albatrosi si foci peste tot in jur.

Dupa apus am revenit in fiord si am innoptat intr-un golf – Harrison’s Cove. Dupa cum am zis, doar doua nave innopteaza in fiord, probabil pentru ca nu pot ancora – fiordul e extrem de adinc, in plus risca sa distruga coralii de pe fund. Asa ca vapoarele se ataseaza la niste pontoane preancorate in apa de cel putin 150 m.
Noaptea tirziu, cind toata lumea dormea, am iesit pe punte. Imi pare teribil de rau ca functiona generatorul de curent si facea galagie. In jur era o liniste incredibila – de fapt am citit in mai multe locuri, cind se opreste vintul, seara sau dimineata devreme, aici linistea e asurzitoare.
Cerul era plin plin plin de stele, nu exista nici un pic de poluare luminoasa aici.
Iar pe vas la pupa se odihnea o foca. A stat un pic si a sarit inapoi la vinatoare. Nu stiu exact cum fac, probabil pestii sint atrasi de singura lumina pe zeci si zeci de kilometri, asa ca in jur toata noaptea s-au auzit foci sarind. Pe cit de lenese par pe uscat, unde dorm non stop, pe atit de rapide sint in apa. Isi schimba directia cu o viteza incredibila, nu le scapa nimic. E o placere sa le urmaresti la vinatoare: la un moment dat pestele disperat ca nu scapa de urmaritor sare afara din apa, si foca dupa el.

Rasaritul a fost o alta minunatie, am mai iesit o data in largul marii si l-am vazut de acolo, iar o data cu soarele a aparut un strat de nori la inaltime constanta, la baza peretilor.

Apoi ne-au dus la baza cascadei Stirling. E o experienta, sa-ti cada apa de la 155 m inaltime in cap. In cascada n-am facut poze, imi mai trebuia aparatul si in viitor.

Pentru ca peretele e practic vertical, inclusiv in apa, vaporul poate sa intre pur si simplu sub cascada. Atingi aproape un versant de 1000 m inaltime care continua la fel de abrupt 250 m in apa, si cred ca in urmatoarea se intelege cel mai clar cam cit de urias si vertical este.

Ca sa ne puna capac, ne-am intilnit cu un grup de delfini in libertate, foarte interesati de turisti. Nu le-a dat nimeni de mincare, dar si-au facut acrobatiile.

Cum or putea japonezii sa macelareasca zeci de mii, ma depaseste. Vedeti The Cove, daca va tine stomacul.
E ceva de nedescris in a intilni un delfin in libertate, de aproape.

Despre Milford Road, care e un obiectiv in sine, si Milford Track voi vorbi in episodul urmator, la intoarcerea spre Te Anau.

Scurt pe doi, am vazut si cel mai frumos loc din lume. No, really, chiar e o experienta de nedescris, ceea ce am si facut.

Galeria foto aici.

<< Episodul 16
Citeste in continuare >> Episodul 18

7

7 thoughts on “There and back again 17

  1. M B 7 ani ago

    Cum de tii minte toate detaliile astea dupa atata timp ? intr-adevar, e de vis pe acolo, dar cred ca mi s-ar estompa detaliile dupa cateva saptamani

  2. 6fingers
    6fingers 7 ani ago

    fotografiile: am atit de multe incit imi suplinesc memoria.
    And then there’s Wikipedia si faptul ca pe mine chiar m-au interesat detaliile astea.

    Dar ma indoiesc ca poti sa uiti in citeva saptamini o experienta ca asta.

  3. tazulete 7 ani ago

    Da domnule, frumusetile astea obosesc retina … e PREA MULT frumos ca sa-l cuprinda si sa-l aseze ordonat.
    Cand am vazut cat de organizat descrii totul, am crezut ca, pe langa fotografii, ai tinut si vreun soi de jurnal de calatorie …

  4. 6fingers
    6fingers 7 ani ago

    pai tin, e asta :)

  5. alexandru mircea 7 ani ago

    holy fuck moaaaaa

    nu credeam ca excursia asta se poate autodepasi, dar a facut-o intr-un mare fel

  6. tazulete 7 ani ago

    Asta am crezut ca l-ai compus aici pe baza materialelor stranse.

  7. 6fingers
    6fingers 7 ani ago

    pai asta ziceam si eu :)