There and back again 15

Ieri am descoperit ca versiunea noua de Picasa stie geotagging, deci am geotaguit toate pozele postate pina acum. E simpatica treaba, stii exact unde, ce si cum, daca intr-adevar te intereseaza. E acolo un butonas „View map” care-ti arata harta pozelor, a la Google Earth asa.
Pai sa-i dam bataie, azi incep episoadele cu dureri de cap.



View Fox Glacier – Wanaka in a larger map

Vulpe cu aspirina

Pentru ca nu ne saturaseram totusi de ghetari am vrut sa-l vedem si pe celalalt, si anume Fox Glacier.

Alaturi de Franz Josef, e unul din cei mai usor accesibili ghetari de pe Terra. Asta are 13 km si coboara 2600 m, pina la 300 m altitudine, unde se termina in jungla, inaintind foarte rapid (pentru un ghetar).

Ai doua optiuni: fie mergi pina la baza sa (foarte multi fac asta, spre bucuria celor de la Darwin Awards, iar din cind in cind le iese) fie il vezi de sus, de pe versant.

Unde ajungi dupa cam o ora de mers prin jungla deasa-deasa si umeda cu totul acoperit de muschi alternind cu vai de torente.

A, si, desigur, mii de copaci rata infloriti, intre care unul probabil milenar, cred ca are cam 5 m diametru la baza, dupa cum se poate observa gasind personajul din imagine (copacul continua in stinga).

E un pic suprarealista privelistea ghetarului printre ferigi arborescente, dar deja dupa 2 saptamini de NZ nu ma mai surprindea mare lucru.

Asa ca am continuat spre sud, pe drumul coastei de vest, care e in „Top 10 Coastal Drives of the World” al lui Lonely Planet. Sint convins ca pe merit.
Mai departe, soseaua trece pe linga o plaja teribil de ciudata – Bruce Bay.

Pe circa un km absolut TOT malul este o insiruire de momii mici si mari. Sint zeci de mii, din pietre si lemne aduse de mare.

Oricit am cautat n-am reusit sa inteleg cine si de ce face chestiile astea. Probabil ca a inceput cineva si multi altii au vazut, s-au oprit, le-a placut ideea si au maimutarit (si noi, evident). Rezultatul e foarte spectaculos, n-ai cum sa nu te opresti. Probabil nici nu tin mult, pentru ca in mod sigur vinturile si valurile le sparg – exista poze ale plajei pe Google Earth fara nici un fel de constructii.

Mereu spre sud, mai un riu de culoarea cunoscuta,

mai niste pietroaie pe tarmul stincos (Knight’s Point),

mai o oprire mai lunga intr-o zona de plaja – mlastina/laguna – jungla (Shipwreck Creek – direct dintr-o carte cu pirati).

Aici am avut placerea sa ne urcam intr-un turn de observatie si sa vedem un grup de delfini, si nu orice delfini, ci cei mai rari si mai mici din lume: Hector’s Dolphins, niste delfini pitici – cam 1.2-1.4 m.
Desigur, si astia traiesc doar aici. Din pacate n-am poze bune, erau destul de departe si au plecat rapid.

Sint usor de identificat pentru ca au aripioara dorsala rotunda – aia normali – bottlenose – o au ascutita, cam ca a unor rechini.

Mustele de nisip incep sa-si faca aparitia, asa ca ne refugiem prin padurea plina de liane imense, plante epifite si culoare de radacini.

Intram apoi in interiorul tarii, urmind riul Haast catre Haast Pass, una din cele doar 3 trecatori peste Alpii neozeelandezi. Sudul si mai ales sud-vestul NZ este de departe cea mai pustie regiune, sint zeci si zeci de mii de kmp cu densitate mult sub 1 locuitor/kmp – de ex. Fiordland are 12 120 km patrati si o populatie de 48 insi (da, patruzeci si opt). Ca sa intelegeti mai bine ce inseamna asta, imaginati-va ca toata Dobrogea ar avea 50 locuitori.
O pustietate nemaivazuta de unii ca noi. Ma intreb ce simt saracii chinezi/hongkonghezi care ajung pe-aici. E ca si cum ar fi pe Luna. Sau dupa un conflict atomic.
N-aveti idee cit de pustiu poate fi in regiunea asta, cum iesi de pe drum. Nu prea exista urme de civilizatie, nu vezi cabluri aproape nicaieri si multe zone sint absolut virgine. N-am cum sa va descriu sentimentul, pentru ca nu il ai nicaieri in Romania. E pustiu, da’ pustiu, nene. Iar drumul e perfect.
Aici ploua. Si ploua. Minim 200 zile pe an. Citeam ieri o stire din zona care spunea ca de simbata pina martea trecuta – 4 zile – au cazut in Fiordland 793 mm ploaie. Ca sa va faceti o idee, media ANUALA in Ro e mai mica de atit, de 637mm. Iar in Bucuresti e si mai scazuta, sub 600.
Despre Fiordland vom vorbi mai mult cind ajungem acolo, pentru moment intram in Mount Aspiring National Park.

Nu m-am lamurit cum se pronunta Aspiring, dar am un feeling ca e aspairing, si nu vine de la aspirina.
Muntele in cauza e un con foarte ascutit si impresionant , un fel de Matterhorn. Din pacate nu l-am vazut, dar chiar si asa, toata zona e incredibil de frumoasa si neumblata. Drumul asta l-am facut intr-o zi intreaga, era imposibil sa nu te opresti din km in km (cel putin).

Asadar, Haast Pass. Pe o distanta de 80 km nu exista nici un fel de sat (si dup-aia pe inca vreo 65). In schimb ai peisaje incredibile,

munti interminabili,

eternele riuri turcoaz (sau verzi),

vai imense galben-inierbate,

cascade inalte etc. Nu le mai numesc, sint denumite pozele pt cei interesati.

Si ajungem la capatul superior al lacului Wanaka. 192 kmp, al patrulea lac al NZ, peste 300 m adincime.
O minunatie de lac glaciar albastru, inconjurat de munti de 2000m.

Paralel cu el, in valea adiacenta e un alt lac glaciar imens, la doar 8 km distanta – Hawea, care e si mai adinc – 400 m, adica fundul e sub nivelul marii.

Drumul trece de la unul la altul intr-o zona in care sint foarte aproape – cam 1 km – si revine inapoi la primul in final. Inutil sa precizez ca e oribil de frumos.

Nu prea exista teren plat, tarmurile lacurilor sint stincoase si se adincesc foarte rapid – vorbim de vai glaciare. In singurul loc plat suficient de mare – la capatul lacului Wanaka – a crescut oraselul cu acelasi nume – vreo 5000 locuitori, care e cea mai mare asezare din zona, unde am si lasat ancora.

Ca o curiozitate, Wanaka e unul din foarte putinele locuri din NZ unde clima e temperat continentala, cu 4 anotimpuri clare, relativ uscata, cam ca in Romania (toata ploaia ramine de partea cealalta a muntilor) – jumatate din media pe NZ si mai putin de o zecime din ploile din Fiordland, desi e foarte aproape. Nu prea e vint – lacurile, desi sint imense, sint deseori calme si reflecta perfect muntii din jur. Se schiaza la greu – de fapt toate sporturile extreme se fac aici – Kiwi sint innebuniti dupa asta. Dar mai multe despre sporturi extreme cind ajungem la Queenstown.
Orasul Wanaka e marijuanic de calm. Seara am dat de mincare eternelor rate de pe lac (care cred ca pot digera si plutoniu, fara probleme), era o liniste si pace de nu-mi vine sa-mi amintesc.

Cum o fi sa fii pensionar in Wanaka si sa stai pe banca sa vezi apusul peste munti ?

Sau sa ceri o portie de pulpa de miel la restaurant si sa primesti asta:

Sau sa vezi asa ceva ?

Sau un Jaguar old school in fata templului masonic ?

Sau sa ai 5.1 fingers ?

Albumul foto e aici. Recomand un slideshow full screen. Cu aspirina pentru eventuale dureri de cap. Am avut mari probleme in a alege poze, mai am sute la fel de frumoase de aici, dar sa nu exageram.

<< Episodul 14
Citeste in continuare >> Episodul 16

2

2 thoughts on “There and back again 15

  1. tazulete 7 ani ago

    Momiile imi suna a Blair Witch Project, parca acolo era ceva cu chestii din astea … chiar si densitatea mica a populatiei din peisaj trimite ca idee la acest film …
    Cre’ ca locuitorii din Wanaka se nasc pensionari si raman asa, intr-o acalmie seculara, contampland ratele de pa lac … ma rog, la un moment dat devin masoni si isi iau un Jaguar bengos ca sa faca liniute intre locuinta si templu.

  2. bulletpr00f13 7 ani ago

    sa mai zica cineva ca nu exista rai! pur si simplu genial. Natura ne oferta absolut tot de ce avem nevoie, si noi o distrugem…ignorante fiinte..