There and back again 12

 

Dupa un scuipat de despartire merge-un vint puturos

Umorul de toaleta: ajutorul nepretuit al scriitorului inca din 1930. Acum si cu electroliti !


View Nelson – Foulwind – Punakaiki in a larger map

Si am continuat spre sud.
Te intrebi la ce s-au gindit astia cind au pus denumirile geografice.
Cape Foulwind. Foul nu inseamna doar urit mirositor, ci si de furtuna, aici se pare ca bate vintul rau de tot, de fapt pe toata zona de coasta vestica vintul poate fi ingrozitor si valurile uriase, iar marea nu prea e calma niciodata. E un pic curios, pentru ca in fond oceanul e pe partea cealalta, m-as astepta ca vinturile puternice sa fie pe coasta estica. Oh well.

Era, desigur, vint teribil si valuri foarte mari si cind am trecut, dar macar era soare ucigator (asta din ciclul bancurilor de muzicanti „cinta fals, dar macar e aritmic”).

Pustiu si aici, citeva pasarele nezburatoare – weka – ne-au urmarit sa le dam de mincare si una a plecat cu o ciozvirta de miel cam cit ea de mare. Am participat asadar la evolutia pasarii-balaur mincatoare de oi care va tine agricultorii sub teroare in secolele urmatoare. Beware the Wereweka !

Cai liberi foarte Marlboro,

oi nudiste

si o iluzie foarte simpatica de poarta catre mare.

Exista si o colonie mare de foci cu blana (fur seals) care se confunda destul de bine cu pietroaiele negre pe care se incalzesc. Multe aveau pui mici care se jucau non stop, in contrast flagrant cu adultii care mai casca din cind in cind pe post de activitate. Nu ai acces la stincile lor, dar exista platforme amenajate de unde poti sa le vezi foarte bine, si n-au nici o treaba cu oamenii.

E clar ca nu sint chiar cele mai placut mirositoare animale. Sigur nu mi-as dori un astfel de pet.

Valurile erau foarte serioase si in sfirsit am vazut si eu surferi. Din pacate nu erau unii priceputi, asa ca prea multe minuni de vitejie n-am prins, mai mult valuri in cap. Intotdeauna m-am intrebat cum inveti sa surfezi. Cred ca nu e prea placut initial, trebuie sa fii teribil de determinat.

Ulterior am baut o bere intr-un loc sublim – Bay House Cafe, o oaza de flori in mijlocul pustietatii de-acolo. Sa stai pe terasa cu o berica delicioasa (parca v-am zis cit de misto sint vinul&berea la ei fata de la noi) si sa vezi/auzi/simti valurile alea gigantice…

Clatite cu pietre

Drumul pe coasta de vest continua spre sud chiar pe malul marii, care e in general complet pustiu, extrem de stincos si de fragmentat, probabil pentru ca marea e tot timpul teribil de agitata. Oriunde te-ai opri ai un peisaj de gura cascata, cu tot felul de pietroaie uriase de diverse forme rasarind din apa. De exemplu Woodpecker Bay – Tiromoana.

Destinatia noastra era Punakaiki, un satuc minuscul de citeva case dar multe hoteluri, cu un obiectiv turistic foarte vizitat: Pancake Rocks.
Pina sa ajungem la ele insa am cautat o alta atractie din zona: Truman Track. Asta e un drum scurt de vreo 15 minute prin jungla deasa, pina la mare, unde cobori pe tarm si-ti pica fata.

Prin jungla exista inclusiv tablite informative pe copaci cu specia si alte info botanice.

Pe tarm poti cobori doar la reflux, toate minunatiile sint sub apa altfel. Da, apa urca pina sus. Am ajuns exact in momentul de minim, si am putut sa vedem tot. Vorbim de o serie de golfulete/caverne sapate in stinca, cu tot felul de forme suprarealiste.

Decorul de jungla din carbonifer cu ferigi arborescente nu putea fi complet fara libelulele gigantice, asa ca am intilnit-o pe asta:


pre numele d-sale Uropetala carovei, cea mai mare libelula din NZ, are cam 13-14 cm, nu exista altundeva si e mare, nene.

Apropo, nu stiu daca am mai zis-o: NZ e tara cu cel mai mare procentaj de endemisme. Cea mai mare parte din speciile de pasari/insecte/plante nu se gasesc nicaieri altundeva. Asta inseamna si ca nu sint extrem de multe. De pilda am ramas foarte surprins ca 92% dintre fluturii din NZ nu exista altundeva. La fel, 80% din plante, 71% din pasari. Si ca exista doar vreo 17 specii de fluturi de zi (in conditiile in care la noi sint sute), iar populatiile sint mici. Treaba asta e foarte vizibila prin prisma parbrizului/barei de protectie. Dupa sute si mii de kilometri, erau curate. Daca mergeti seara vara prin Romania sint convins ca stiti cum vor deveni, ucigasilor.

Bungalowurile noastre erau chiar pe plaja, in prima instanta privelistea din camera ne-a lasat cu gura cascata:

Noaptea insa am inchis-o la loc, si in schimb am cascat ochii pina dimineata, atit de puternic mugeau valurile. Incredibil ce zgomot fac cind se sparg. Dar cred ca m-as putea obisnui rapid.

Apusul in mare e intotdeauna fantastic pentru cineva care nu a vazut decit rasarituri din tara lui (ca sa nu mai vorbim de ora mult mai umana… prefer apusurile, clar). N-am vazut insa raza verde, oricit m-am straduit.

Insa valurile cu spuma dusa de vint si soarele dupa orizont in spate…

Plaja era plina de varec adus de valuri, care cind se usuca devine foarte dur si casant.

Clatitele le-am vazut abia a doua zi, si din pacate nu la flux maxim, cind e preferabil s-o faci – trebuia sa plecam. Cu toate astea a fost fabulos.

Le zice asa din simplul motiv ca au o structura de sandwich suprapus – sint stinci din calcar format prin presare de straturi succesive (de consistente diferite) de depuneri de animale marine si plante.

Toata zona e asa, si elementele au sapat labirinturi de caverne, fisuri si gaurele peste tot.

Exista un fel de pod natural peste o incinta prabusita (Surge pool) de vreo 20 m adincime in care intra valurile, trec pe sub tine si se sparg intr-o cacofonie generala. Energia e enorma, puteti vedea un filmulet HD aici.
Nici nu-mi pot imagina cit de masive sint valurile antarctice, de exemplu.

O fotografie din partea opusa, pentru scara: sint citiva oameni pe podul din stinga sus. Apa vine din dreapta pe sub stinca.

Exista si cel putin doua blowholes, care sint niste fisuri prin care presiunea extrema a valurilor care se izbesc de stinci arunca apa la zeci de metri in sus (cind e flux si valuri puternice).
Pe asta n-am vazut-o in actiune.
Dar asta functiona (chiar daca nu la parametri maximi):

Ca sa va faceti o idee, gaura prin care iese apa e foarte sus, la vreo 15 m de nivelul marii.

Niste blowholes si mai impresionante sint in Samoa.
(Nenea ala arunca o nuca de cocos inauntru, e o distractie locala, apa are o putere atit de mare ca le sparge – inutil de adaugat ca nu vrei sa cazi intr-una).

Din fericire marea e extrem de agitata de obicei, asa ca turistii cam vin la sigur in Punakaiki. Chiar si dimineata, cind am fost noi, si cind marile sint de regula calme, valurile erau foarte impresionante. Cele mai mari valuri pe care le-am vazut vreodata, cu suprafete uriase din mare acoperite de spuma.

Cum o fi pe furtuna ?
Un lucru e clar: iti da un sentiment de nimicnicie foarte pregnant.
Dar trece rapid cu bere.

Albumul foto cu si mai multe poze e de gasit aici. Incep sa ma intreb daca o sa-mi ajunga 1 giga pentru toata povestea. Am senzatia ca sint pe la jumatate. Sper sa ma insel.

<< Episodul 11
Citeste in continuare >> Episodul 13

4

4 thoughts on “There and back again 12

  1. gabi 8 ani ago

    faine

  2. tactumare 8 ani ago

    Eu m-am intrebat cum se apuca astia de sarituri cu schiurile? Cu surf-ul parca e mai omenesc.

  3. 6fingers
    6fingers 8 ani ago

    pai am vazut cum e: sar intii de pe o trambulina foarte mica si tot cresc distanta. Nu-sh ce sa zic de omenesc, cind vezi valul ala de 3m cum se sparge si ti-l imaginezi in capul tau.
    Daca tot sintem aici, acrobatiile cu motocicleta/bicicleta/schi etc. Ma intreb cite si-au rupt aia pina sa invete cum sa faca x rotiri complete in aer.

  4. tactumare 8 ani ago

    Păi oase intregi mai au puţine.
    P.S. Ajung azi(miercuri 12.10.2010) în Bucuresti şi stau până vineri. Poate ne vedem, dacă aveţi timp.